21 August 2018
738 accesări
0 comentarii

Imediat după naştere, părinţii trebuie să aibă grijă să-şi ducă, periodic, micuţii, la medic, pentru a le monitoriza starea de sănătate. Potrivit specialiştilor Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie

„Euromaterna”, pediatrii sunt cei care au obligaţia de a supraveghea asupra stării de nutriţie a copilului.

Ca urmare, dragi constănţeni duceţi copilul la un specialist atunci când creşterea în greutate şi lungime nu corespunde curbelor normale de dezvoltare şi când există probleme în capacitatea de a se alimenta. Apoi, controlul medical este recomandat în problemele de sănătate legate de alimentaţie (anemie, rahitism), dar şi atunci când sugarul refuză să se alimenteze.

Dacă întâmpinaţi probleme cu nou-născutul, la „Euromaterna” veţi găsi în permanenţă medic neonatolog/pediatru, iar în plus unitatea sanitară dispune de serviciu de gardă 24 de ore din 24.

Aşadar, dacă micuţul dumneavoastră are de la zero la cinci ani, nu ignoraţi vizitele la medic, deoarece acesta se află în grupul de risc. Anume la această vârstă apar majoritatea bolilor serioase, care au fost cercetate minuţios de către medici, care se tratează foarte bine, dar care pot avea nevoie de intervenţie chirurgicală.

În primul rând, fiţi atenţi la febra celui mic, pentru că aceasta reprezintă o creştere a temperaturii corpului mai mare decât 38 de grade, dacă măsurarea se efectuează rectal (metodă preferabilă, fiind cea mai sigură pentru a determina temperatura corpului oricărui om) şi mai mare de 37, 5 grade, dacă se măsoară la subraţ.

Atenţie, însă, nu orice creştere a temperaturii este un semn foarte rău, dar, în cazul copiilor de până la trei ani, ar fi mai bine să vă luaţi asigurări suplimentare şi să vă adresaţi la medic cât mai repede.

Nu există termene de toleranţă pentru febră, nu trebuie să aşteptaţi trei zile: cele mai severe infecţii se dezvoltă foarte rapid şi pot prezenta pericol chiar din primele ore de boală. Deci, cu cât mai repede vă veţi adresa pediatrului, cu atât mai bine.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU