23 Septembrie 2016
1391 accesări
0 comentarii

„Caravana Primelor 1000 de zile” ajunge, în această toamnă, la Constanţa şi în alte nouă oraşe din ţară. Caravana face parte din programul de conştientizare a importanţei alăptării pentru mamă şi copil şi constă într-o serie de evenimente educaţionale dedicate proaspeţilor şi viitorilor părinţi.

Din păcate, în ţara noastră, doar 12,6 la sută dintre mame îşi alăptează exclusiv bebeluşii în prima jumătate de an de viaţă. Durata medie a alăptării exclusive este de doar două luni şi jumătate. Mai mult decât atât, doar 33 la sută din mame spun că au fost instruite privind alăptarea exclusivă.

Tocmai de aceea, specialişti din România, doctori pediatri, consultanţi perinatali şi psihologi renumiţi vor aborda în cadrul „Caravanei Primelor 1000 de zile” subiectul alăptării din toate perspectivele.

Printre temele ce vor fi discutate, se numără importanţa nutriţiei pentru mamă şi copil, beneficiile alăptării pentru mamă şi copil sau drepturile mamei care alăptează. Participarea la conferinţele din cadrul caravanei este gratuită.

„Situaţia îngrijorătoare a sănătăţii mamei şi a bebeluşului reprezintă principalul motiv pentru care am decis să sprijinim programul educaţional «Caravana Primelor 1000 de zile». Este foarte important ca părinţii să ştie că deciziile pe care le iau în această perioadă pentru copiii lor pot influenţa sănătatea acestora pe tot parcursul vieţii. În plus, ne dorim ca, prin seminariile şi orele de consiliere pe care le organizăm, să ajutăm cât mai multe mămici să aibă acces la informaţii medicale sau sfaturi de la specialişti în educaţia perinatală”, a declarat dr. Sandra Alexiu, medic primar de medicina familiei.

Caravana va ajunge la Constanţa pe 11 octombrie.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ