Foto: Sfaturi medicale

Foto: Sfaturi medicale
02 August 2020
717 accesări
0 comentarii

Durerea de ceafă sau cervicală este durerea resimţită la nivelul gâtului şi care poate fi produsă de o anumită activitate sau un traumatism cervical, sau de o altă afecţiune medicală. Potrivit dr. Adriana Sarah Nica, citată de doctorulzilei.ro, durerea cervicală poate apare, de regulă, pe toată zona cervicală. De multe ori însă, durerea cervicală este situată sub occipital, deci în zona cervicală superioară. Alteori, este legată de joncţiunea cervico-toracală, pacientul adoptă o poziţie mai specială, cum ar fi capul întors pe o parte. Este aşa-zisul „torticolis”, prin contractura unor grupe musculare specifice.

Totodată, durerea poate să fie dată şi de o stare de tensiune şi poziţie prelungită în procesul muncii. Cei mai mulţi care dezvoltă această durere cervicală sunt cei care lucrează mult la calculator, stau multe ore la birou în poziţie monotonă prelungită, motiv pentru care se recomandă, o dată la o oră, să se facă o serie de mişcări la nivelul coloanei cervicale, care înseamnă aplecarea capului în faţă, în spate, în lateral, rotaţii, toate acestea având un rol foarte important.

Cert este că durerea cervicală sau durerea de ceafă poate să aibă foarte multe cauze. Unele din cauze nu sunt neapărat locale şi ţin numai de modificările degenerative. Unele pot să fie dureri în conexiune cu ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru, de la aparenta banală infecţie de căi respiratorii superioare, până la tulburările de vedere sau probleme pe circuitul urechii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU