Preeclampsia este definită de tensiunea arterială crescută, precum şi de prezenţa de proteine în exces în urină, în sarcină, la o femeie care avea valori normale înainte de aceasta.
Preeclampsia afectează aproximativ 2% din sarcini şi reprezintă o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate perinatală şi maternă. Preeclampsia se manifestă mai frecvent prin apariţia valorilor mari de tensiune arterială la femeia gravidă, după săptămâna 20 de sarcină (dacă este preeclampsie indusă de sarcină) sau înainte de săptămâna 20 (în cazul în care preeclampsia apare la o femeie cu valori crescute, cunoscute ale tensiunii arteriale, preexistente sarcinii), la care se adaugă proteinuria.
Netratată, preeclampsia poate evolua în forma mai severa a eclampsiei, la care, în tabloul clinic regăsim convulsiile supraadăugate sau sindromul HELLP, situaţii care agravează tabloul clinic.
La ora actuală există mijloace de supraveghere antenatală care s-au dezvoltat în ideea de a identifica femeile cu risc crescut pentru apariţia ulterioară a preeclampsiei.
Probabilitatea de dezvoltare (apariţie) a preeclampsiei este crescută de un număr de factori regăsiţi în antecedentele materne: rasa, nuliparitatea, indicele de masă corporală crescut, precum şi antecedentele personale sau familiale de preeclampsie.
Un screening bazat numai pe baza istoricului matern va depista doar 30% din pacientele care vor dezvolta preeclampsie cu o rată fals pozitivă de 5%.
O metodă mult mai eficientă de screening pentru preeclampsie constă în măsurarea indexului de pulsatilitate PI al arterelor uterine materne la 11-13 săptămâni de sarcină. Dacă aceasta este combinată cu antecedentele materne, măsurarea tensiunii arteriale şi determinarea PAPP A , Beta HCG (incluse în cunoscutul bitest) şi PlGF (factor de creştere placentar) din sânge, atunci această metodă de screening combinat poate oferi predicţia preeclampsiei de 90% în cazurile ce necesită naşterea înainte de săptămâna 34 şi 45% pentru cele ce necesită naştere după săptămâna 34 (preeclampsie cu debut tardiv).
Complicaţiile hipertensiunii arteriale în sarcină
Există suficiente dovezi în literatura medicală care arată că preeclampsia cu debut precoce, comparată cu preeclampsia cu debut tardiv este asociată cu un risc mult mai mare de mortalitate şi morbiditate perinatală.
Identificarea femeilor cu risc crescut de preeclampsie încă din primul trimestrul ar putea să îmbunătăţească evoluţia şi rezultatul final al unei sarcini afectate de preeclampsie, deoarece monitorizarea intensivă, atât maternă cât şi fetală, la aceste paciente, va conduce la un diagnostic precoce în ceea ce priveşte semnele clinice ale bolii şi întârzierea în creşterea intrauterină asociată adesea cu preeclampsia.
Astfel, aceste complicaţii serioase pot fi evitate prin administrarea medicației antihipertensive sau inducerea naşterii premature.
Femeilor care se prezintă pentru screening-ul antenatal, încă din primul trimestr de sarcină li se oferă posibilitatea efectuării unor investigaţii complexe şi complete: ecografia de datare a sarcinii, care apreciază corect datarea (ideal să fie făcută înainte de săptămâna 12); bitestul (PAPP A, Beta HCG) şi PLGF la 10-11 săptămâni (se pot face şi până la 13+6, dar cel mai bine la 10-11); screeningul ecografic de trimestrul I, care mai este cunoscut şi sub numele de Morfologie de trimestru I, care se face de la 11+3, până la 13+6 săptămâni, cel mai bine la 12+3 sau 4 zile.
Cu ocazia ecografiei se combină măsurătorile cu rezultatele de sânge efectuate la 10 săptămâni şi cu ajutorul softului oferit medicilor care au competenţă şi certificarea data de Fundaţia de Medicină Fetală de la Londra se calculează riscul pentru boli genetice şi preeclampsia.
Dr. Doiniţa Gache,
Medic Primar, Obstetrică-Ginecologie
ISIS Hospital