Sfatul medicului
188 accesări 03 August 2018 0 comentarii

Cât de grave sunt tulburările de mers la copii

Lună de lună, atât medicii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, cât şi cei din cabinetele private se confruntă cu numeroase cazuri de copilaşi care prezintă tulburări de mers. Totuşi, dragi părinţi, nu vă speriaţi, pentru că, de cele mai multe ori, acestea nu sunt afecţiuni grave.

Cu toate acestea, neglijarea lor poate să ducă la fixarea unor atitudini vicioase ale membrelor, prin creştere în poziţia greşită şi să devină definitive. Tocmai de aceea, prezentarea din timp la medic este foarte importantă.

„Ideal ar fi să nu aşteptăm până la apariţia semnelor. Le recomand tuturor familiilor care au copii foarte mici să încerce să facă un control ortopedic din prima lună de viaţă, pentru displazia de dezvoltare a şoldului. Cel pentru tulburările de mers se va face în jurul vârstei de un an, când cel mic începe să meargă”, a declarat dr. Gabriela Dascăl, medic primar chirurgie ortopedie pediatrică.

În ceea ce priveşte displazia de dezvoltare a şoldului, aceasta este o afecţiune, o stare a şoldului care permite acestuia să se luxeze prin evoluţia copilului. Cartilajul cavităţii cotiloide nu acoperă în totalitate cotilul şi atunci există posibilitatea ca acesta să sară de la locul lui.

Totuşi, această displazie este o afecţiune care, depistată foarte precoce, înainte ca acel copil să stea în poziţia şezut, se vindecă. De mare ajutor în procesul de vindecare este ecografia de şold.

„Chiar dacă încă mai sunt medici care nu au încredere în ea din experienţa celor care au întemeiat, au făcut această metodă şi din experienţa foarte multor clinici de ortopedie pediatrică din Europa şi din alte state avansate, printre care Mongolia, evoluţia este foarte bună. Am subliniat Mongolia pentru că eu cred că aproape oricine de la noi din ţară are impresia că această ţară, Mongolia, este mai puţin dezvoltată decât noi. Vreau să vă spun că acolo screeningul pentru depistarea displaziei de dezvoltare a şoldului se face în prima lună de viaţă. La noi, statul nu reuşeşte să acopere prin mijloacele lui economice să facă acest screening tuturor nou născuţilor, aşa cum ar fi ideal. De aceea, le recomand părinţilor să facă acest screening”, a explicat specialistul.

Atenţie, însă! Mergeţi cât mai repede la medic, pentru că până la trei luni, trei luni şi jumătate copilul dumneavoastră poate fi rezolvat, vindecat, dacă are această afecţiune.

Problema este că nedepistată la timp, afecţiunea poate fi tratată şi mai târziu, dar tratamentul este de data aceasta ortopedic, greoi, poate dura mai mult. La toate acestea se adaugă gipsările succesive sau dacă depistarea se face după ce copilul a început să meargă, câteodată se lasă cu intervenţie operatorie. Aşa că, nu staţi pe gânduri, trataţi-vă copiii cât mai repede, întrucât, cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât este mai bine pentru el.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.