11 Martie 2019
4723 accesări
0 comentarii

În funcție de vârsta pe care o avem, este nevoie să dormim mai mult sau mai puțin. Specialiștii spun că somnul este esențial pentru sănătatea organismului, iar cele mai recente descoperiri arată că orele de somn de care avem nevoie fiecare dintre noi, diferă în funcție de vârstă și sex. Medicii precizează că este obligatoriu sa dormim măcar 6-8 ore pe noapte și să cuprindem cel puțin o parte din intervalul 22.00 - 2.00. În cazul adulților, nu este indicat să se doarmă la prânz, pentru că riscă, astfel, să facă diabet, este concluzia cercetătorilor chinezi, care au constatat că persoanele care obișnuiesc să doarmă în timpul după-amiezii au un risc cu 26% mai ridicat să se îmbolnăvească de diabet.

Aceștia susțin că în timpul somnului de amiază, corpul nu mai produce insulină și devenim mai sensibili la această afecțiune. Apoi, la trezire se activează anumiți hormoni și mecanisme care împiedică insulina să-și facă efectul.

Ca urmare, trebuie să vă stabiliți singuri un program de somn pe care să îl respectați pe cât posibil. De asemenea, rutina în acest caz este mai mult decât indicată. Totuși, nu uitați că nici prea puține ore de somn, dar nici prea multe nu vă vor ajuta să funcționați la capacitate maximă. Potrivit specialiștilor, sub șase ore de somn pe noapte sunt prea puține, iar mai mult de nouă ore sunt prea multe.

Tocmai de aceea, pentru a avea un somn liniștit, puteți urma câteva sfaturi. Înainte de toate, stabiliți-vă un program de somn pe care să-l respectați aproximativ în fiecare seară. Totodată, nu neglijați importanța exercițiului fizic, însă nu chiar înainte de somn, pentru că vă poate altera calitatea somnului. Nu uitați nici de cafeină, care nu mai este indicată după ora 16.00, dacă ați observat că vă afectează somnul. În plus, încercați să vă relaxați înainte de culcare, iar atmosfera din cameră să fie una potrivită pentru un somn odihnitor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU