01 Iunie 2016
24220 accesări
0 comentarii

Urticaria este o reacţie alergică ce se dezvoltă la nivel cutanat şi se caracterizează prin leziuni, de diferite dimensiuni, pruriginoase (care provoacă mâncărime).
Factorul care declanşează urticaria, de cele mai multe ori, este alimentaţia. Cele mai alergizante alimente sunt: laptele de vacă, albuşul de ou, peştele şi fructele de mare, cacaoa, soia, precum şi pectinele din fructele de pădure şi kiwi.
Urticaria mai poate apărea şi din cauza focarelor infecţioase, virale, bacteriene sau parazitare. O altă cauză a urticariei o reprezintă administrarea unor medicamente, cum a fi aspirina şi alte antiinflamatoare, antibioticele, unele vaccinuri etc.
Pe lângă aceste aspecte, intervin şi factorii fizici: frigul, soarele, presiunea, apa, căldura etc. Mare atenţie la înţepăturile de insecte, pot cauza urticarii severe, mai ales la copii!
„Se poate ca urticaria să nu aibă un factor declanşator cunoscut. În această situaţie, vorbim de urticaria idiopatică. Pentru a evita urticaria, trebuie exclus agentul de-clanşator. Trebuie eliminat stresul şi respectată dieta indicată de medicul curant. Administrarea zilnică de histaminice (cel puţin trei zile) ameliorează simptomele. Corticoterapia se recomandă pe o perioadă scurtă de timp şi doar în cazul în care tratamentul cu antihistaminice nu îşi face efectul”, declară dr. Claudia Nechifor, specialist alergolog.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU