palpitatii inima

palpitatii inima
14 Iulie 2014
2586 accesări
0 comentarii
Cea mai bună metodă pentru a preveni apariţia tahicardiei este adoptarea unui stil de viaţă sănătos: menţinerea unei greutăţi optime, renunţarea la fumat şi controlul medical periodic după vârsta de 40 de ani.
Vă simţiţi obosit, aveţi ameţeli şi palpitaţii ale inimii? Consultul la medicul de familie sau la cardiolog se impune, simptomele descrise mai sus fiind semnele unei tahicardii (accelerarea bătăilor inimii). Iar prezenţa tahicardiei poate fi indiciu pentru o afecţiune gravă! „Tahicardia sinusală este o condiţie în care ritmul sinusal, adică ritmul cardiac obişnuit al inimii, se accelerează peste limita superioară a normalului - 90-100 bătăi pe minut pentru un adult. În cele mai multe cazuri, tahicardia sinusală este rezultatul unor situaţii fiziologice, obişnuite, cum ar fi exerciţiile fizice intense, stresul, frica, furia. Alte cauze de tahicardie sinusală la copii şi adulţi sunt durerea, anemia, insuficienţa cardiacă, hipertiroidismul, bolile pulmonare cronice, consumul de stimulante - cofeină, nicotină sau anumite medicamente”, a explicat dr. Gherghina Rizea, medic de familie. Pacienţii cu tahicardie au stări de oboseală prelungită, slăbiciune fizică, scăderea capacităţii de muncă. Pentru evaluarea tahicardiei este necesară o electrocardiogramă - analiză care măsoară activitatea electrică a inimii în repaus. Tratamentul constă, în fapt, în tratarea afecţiunii de bază. Cea mai bună metodă pentru a preveni apariţia tahicardiei este adoptarea unui stil de viaţă sănătos: menţinerea unei greutăţi optime, renunţarea la fumat şi controlul medical periodic după vârsta de 40 de ani.  

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Florentina BOZÎNTAN