12 Iulie 2018
815 accesări
0 comentarii

Boala Lyme este o afecţiune cu aspecte semiologice complexe, motiv pentru care intră în aria de preocupare a mai multor specialităţi, precum infecţioase, reumatologie, neurologie, medicină internă, dermatologie, oftalmologie. Această boală este produsă de spirocheta Borrelia Burgdorferi, fiind transmisă prin căpuşele Ixodes.

Cu toate acestea, trebuie să ştiţi că boala Lyme nu este transmisă de toate căpuşele. Prin urmare nu toate persoanele muşcate de căpuşe dezvoltă boala Lyme, dar fiind o afecţiune sistemică, afectează întregul organism.

Medicii spun că, în evoluţia sa, boala Lyme parcurge trei stadii.

Primul stadiu este acela al eritemului cronic migrator şi începe cu o leziune tegumentară caracteristică. În stadiul doi apare infecţia diseminată, când spirochetele se pot răspândi prin sânge spre alte organe din organism. Cel de-al treilea stadiu este cel al infecţiei persistente, când apar semnele unor complicaţii grave. Aceste complicaţii apar, de obicei, după câteva luni sau după câţiva ani de la muşcătura de căpuşă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU