18 Martie 2018
874 accesări
0 comentarii

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa a înregistrat în ultima săptămână 111 cazuri de afecţiuni respiratorii, din care 70 au necesitat internare. Tocmai de aceea, medicii ne avertizează că principalele simptome care atrag atenţia asupra unor boli ale aparatului respirator sunt: tusea (cu sau fără expectoraţie); dispneea (respiraţia dificilă); hemoptizia (eliminarea de sânge prin tuse); durerea toracică etc.

De reţinut este faptul că nu întotdeauna aceste simptome au o origine respiratorie. Ba dimpotrivă, ele pot fi şi rezultatul unor boli cardio-vasculare, nervoase sau hematologice. Tusea, unul dintre cele mai caracteristice simptome respiratorii sau poate cel mai caracteristic, reprezintă o expiraţie modificată, bruscă şi foarte rapidă, care are rolul de a expulza conţinutul arborelui bronşic (bronhii, bronhiole etc.) acest lucru subliniind rolul de apărare al arborelui respirator pe care îl are acest act reflex.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU