09 Decembrie 2018
620 accesări
0 comentarii

În cazul în care nu ştiaţi, picioarele spun mai multe despre sănătatea dumneavoastră decât v-aţi fi putut închipui. Iată semnele care vă arată că suferiţi de anumite boli: unghii îngroşate şi galbene, unghiile galbene, exfoliate, crăpate sau îngroşate de la picioare indică o infecţie fungică în zona respectivă.

Dacă persoana cu o astfel de problemă suferă şi de diabet zaharat, de artrită reumatoidă sau alte deficienţe al sistemului imunitar, unghiile bolnave pot fi o consecinţă a bolii. Atenţie, însă! Situaţia se poate agrava dacă nu mergeţi la un medic specialist în dermatologie.

Dacă aveţi spasme ale piciorului, acestea sunt, de cele mai multe ori, simptomele subnutriţiei sau ale deshidratării. Ca urmare, măncaţi regulat şi beţi cel puţin doi litri de apă pe zi.

Dacă degetul mare este umflat şi roşu, trebuie să mergeţi, neapărat, la un control medical. Printre afecţiunile care dau acest simptom se numără artrita şi infecţiile. Apoi, mai există problema picioarelor reci. Senzaţia permanentă de picioare reci ar putea fi un semn al hipotiroidismului, dar în acest caz, analizele de sânge vă pot ajuta să aflaţi diagnosticul corect.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU