22 August 2019
602 accesări
0 comentarii

Un studiu recent al oamenilor de ştiinţă arată că anumite tipuri de epilare, în special cele efectuate acasă, duc la un risc sporit de infecţii cu transmitere sexuală. Cercetarea a analizat informaţiile primite de la aproximativ 7.500 de adulţi ce au obiceiul de a îndepărta părul din zona intimă fie folosind aparatul de ras, fie cu ajutorul unei foarfeci.

În urma cercetării, specialiştii au concluzionat că cei care adoptă această practică sunt cu 80% mai predispuşi la a contracta o boală cu transmitere sexuală, comparativ cu indivizii care nu apelează la astfel de metode.

De asemenea, frecvenţa îndepărtării părului din zona intimă nu a influenţat în niciun fel riscul de apariţie a unei astfel de infecţii. Prin urmare, fie că epilarea are loc zilnic sau săptămânal, şansele de a contracta gonoree, HPV sau chlamydia sunt la fel de mari.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU