15 Mai 2024
26 accesări
0 comentarii

Destul de puțin popular, poate și din cauza gustului amărui cam neplăcut, ceaiul de păpădie este unul dintre cele mai puternice detoxifiante naturale. Frunzele de păpădie din care se prepară infuzia sunt bogate în fibre, proteine și glucide, dar și în vitamine și minerale: vitamina A, E, K, C și vitamine din complexul B. Potrivit specialiștilor, ceaiul de păpădie contribuie la eliminarea deșeurilor din organism, odată cu tot excesul de apă. Acest lucru are, însă, beneficii pe mai multe fronturi. Pe de o parte, ficatul și rinichii vor funcționa la cote maxime și veți evita îmbolnăvirea acestora.

Pe de altă parte, vă va ajuta să slăbiți încet și sigur, dacă aveți kilograme în plus, scăpând de balonare, atenuând celulita și grăsimea abdominală. Desigur, băutura nu va face minuni, nu poate acționa singură, ci împreună cu o alimentație corespunzătoare și suficientă mișcare. În plus, păpădia elimină toxinele și de la nivelul pielii, acționând ca un antiseptic și antiinflamator, deci puteți trata acneea în forme ușoare, punctele negre sau roșeața, infecțiile fungice ușoare, iritațiile și eczemele.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU