11 Ianuarie 2020
3027 accesări
0 comentarii

Chiar dacă nu vreţi să admiteţi acest lucru, este adevărat: cele mai multe dureri de stomac şi intestine ni se trag de la alimentele pe care le consumăm. Ba chiar s-a dovedit că digestia proastă poate avea o influenţă nefastă nu numai asupra tubului digestiv, dar şi asupra sistemului nervos, care controlează şi dirijează activitatea tuturor organelor din organismul omului.

Pentru a scăpa de dureri, medicii recomandă, ca pe lângă medicamente, să apelaţi şi la consumul ceaiurilor, al căror efect îl veţi simţi în scurt timp de la consum. Astfel, a precizat dr. Mioara Constantin, ceaiul de muşeţel, prin acţiunea sa sub formă de antiinflamator şi prin relaxarea muşchiului neted al traiectoriei digestive superioare poate ajuta la ameliorarea durerii de stomac. Practic, în momentul în care muşchiul neted se relaxează, contracţiile care împing alimentele prin sistemul digestiv se diminuează şi reduc durerea provocată de crampe şi spasme. Menta este un alt remediu, acest ceai ajutând la relaxarea muşchilor stomacului.

De asemenea, acesta ajută la îmbunătăţirea fluxului de bilă, ceea ce vă va ajuta să digeraţi alimentele mult mai uşor. Există şi situaţiii în care veţi avea de-a face cu indigestia, iar în aceste cazuri, o cană de apă caldă cu lămâie vă va ajuta foarte mult. Nivelul ridicat de aciditate stimulează producerea de acid clorhidric care dizolvă produsele alimentare. În acest fel, vă veţi şi hidrata, iar sistemul dumneavoastră digestiv se va afla şi el într-o stare optimă de funcţionare.

Pe lista licorilor minune se află şi ceaiul de ghimbir, acesta conţinând

substanţe chimice naturale ce pot ajuta la relaxarea musculaturii netede, cum ar fi muşchiul traseului intestinal. Ca urmare, toate acestea duc la ameliorarea crampelor stomacale sau a durerilor de stomac. Totodată, rădăcina de ghimbir ajută organismul în stările de greaţă, care pot provoca la rândul lor dureri de stomac.

În zilele în care suferiţi de indigestie, apelaţi cu încredere la seminţele de fenicul, acestea putând stimula secreţia de sucuri digestive pentru a ajuta la funcţionarea corectă a digestiei.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU