13 Iulie 2017
2439 accesări
109 comentarii

Reprezentanţa Institutului tehnico-ştiinţific „Microchirurgia ochiului” va deschide un birou permanent de consultanţă, care va veni în întâmpinarea nevoilor pacienţilor cu diverse afecţiuni oftalmologice. Aceştia vor putea beneficia de investigaţii, tratamente şi intervenţii, cât şi de îndrumare individualizată către medicul specialist de care are nevoie, din cadrul clinicii.

„Tot aici vor obţine toate informaţiile privind deplasările către clinică, cât şi despre noile metode de tratament sau intervenţie laser pentru bolile incurabile, cum ar fi atrofia nervului optic, degenerescenţa maculară, retinopatia pigmentară şi de prematuritate, aniridie, nevrită optică, edem macular, glaucom, keratoconus, transplant de cornee şi multe altele pe care specialiştii clinicii le practică”, au declarat reprezentanţii clinicii.

Biroul de consultanţă se va adresa tuturor pacienţilor care doresc să beneficieze de cele mai bune servicii medicale, cele mai sigure centre de investigaţii şi diagnostic, cât şi de sfaturile şi experienţa celor mai renumiţi specialişti în domeniul oftalmologiei. Mai multe informaţii le puteţi obţine la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0724.679.028.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

67 comentarii

18 august 2025
ConnieRam
Vwzreh fvadcm

This is the kind of criticism I truly appreciate. http://forum.ttpforum.de/member.php?action=profile&uid=425017

9 august 2025
ConnieRam
Eeqbri nopxka

Thanks on putting this up. It’s understandably done. https://doxycyclinege.com/pro/warfarin/

24 iulie 2025
92jzh
Gmwxfg kaoosy

More posts like this would bring about the blogosphere more useful. online

21 iulie 2025
ngjqz
Dxsxsh xxybxx

This is the kind of criticism I rightly appreciate. https://prohnrg.com/product/acyclovir-pills/

19 iulie 2025
ConnieRam
Jmyyqo ktenaa

More articles like this would pretence of the blogosphere richer. https://ursxdol.com/sildenafil-50-mg-in/

18 iulie 2025
le5n2
Dnbmnm mpneod

I couldn’t turn down commenting. Adequately written! cost lasix

16 iulie 2025
ConnieRam
Twttmk gfvtsx

I am in truth enchant‚e ' to glitter at this blog posts which consists of tons of useful facts, thanks representing providing such data. amoxil para dolor de muelas

16 iulie 2025
23qof
Eyyzkq tkjubs

legal order viagra over internet - site buy kamagra viagra

14 iulie 2025
ConnieRam
Myhavj zvqegx

order generic zantac - on this site zantac 150mg us

14 iulie 2025
hywcf
Ktznjh zkwyoc

tadalafil review forum - https://strongtadafl.com/# where can i buy tadalafil online

12345...7