13 Iulie 2017
2437 accesări
109 comentarii

Reprezentanţa Institutului tehnico-ştiinţific „Microchirurgia ochiului” va deschide un birou permanent de consultanţă, care va veni în întâmpinarea nevoilor pacienţilor cu diverse afecţiuni oftalmologice. Aceştia vor putea beneficia de investigaţii, tratamente şi intervenţii, cât şi de îndrumare individualizată către medicul specialist de care are nevoie, din cadrul clinicii.

„Tot aici vor obţine toate informaţiile privind deplasările către clinică, cât şi despre noile metode de tratament sau intervenţie laser pentru bolile incurabile, cum ar fi atrofia nervului optic, degenerescenţa maculară, retinopatia pigmentară şi de prematuritate, aniridie, nevrită optică, edem macular, glaucom, keratoconus, transplant de cornee şi multe altele pe care specialiştii clinicii le practică”, au declarat reprezentanţii clinicii.

Biroul de consultanţă se va adresa tuturor pacienţilor care doresc să beneficieze de cele mai bune servicii medicale, cele mai sigure centre de investigaţii şi diagnostic, cât şi de sfaturile şi experienţa celor mai renumiţi specialişti în domeniul oftalmologiei. Mai multe informaţii le puteţi obţine la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0724.679.028.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

67 comentarii

23 iunie 2025
nwvwv
Jquzny izfvki

zithromax 500mg drug - tinidazole 300mg generic nebivolol us

21 iunie 2025
a1i4f
Nygbfn duxtxy

amoxicillin oral - order diovan sale order combivent 100mcg sale

18 iunie 2025
h2m78
Xzohfz oiuzrq

propranolol drug - order inderal 10mg online cheap methotrexate online

10 iunie 2025
buy metronidazole cheap
Anieoi ngpnnx

More text pieces like this would make the интернет better.

9 iunie 2025
buy cialis using paypal
Isuhry wlodav

Greetings! Extremely useful recommendation within this article! It’s the scarcely changes which liking turn the largest changes. Thanks a portion towards sharing!

30 mai 2025
o4iw0
Zpsqle nmubpd

buy provigil 100mg pill buy provigil for sale modafinil order buy modafinil 200mg buy modafinil 100mg for sale order provigil 100mg generic modafinil pills

15 mai 2025
Nvthon
Czdwzu ebysgg

order valtrex pills - buy fluconazole 100mg without prescription buy fluconazole 200mg generic

15 mai 2025
Yegnra
Tlljxb idorpg

purchase ondansetron pill - purchase zofran for sale simvastatin 10mg drug

28 aprilie 2025
Uylrtn
Oljjyp pwnajm

buy generic meloxicam - order celecoxib 200mg sale purchase flomax generic

21 aprilie 2025
Gqkwmt
Zzvxnt malrwu

oral levofloxacin - purchase levaquin without prescription order zantac online cheap

1...34567