08 Martie 2021
256 accesări
0 comentarii

Înainte de toate, trebuie să știți că alergiile alimentare nu se manifestă la primul contact cu alimentul, dar simptomele se pot agrava în timp. Desigur, acestea se pot declanșa la multe alimente pe care le consumați, dar cele mai frecvente sunt alergiile la alune, arahide, ouă, soia, lapte. În ceea ce privește cauzele apariției alergiilor, acestea depind de particularitățile sistemului imunitar al fiecărui individ în parte, precizează nutriționistul Ana Toma.

De fapt, a subliniat specialistul, alergia nu apare niciodată la primul contact cu un anumit aliment, ci abia la al doilea, al treilea sau chiar mai târziu. Bineînțeles, există o serie de factori favorizanți, cum ar fi problemele digestive, terenul alergic, adică alergii ale părinților (indiferent de tipul acestora), sau intrarea în contact cu anumite alimente în perioada în care copilul este sugar.

În acest interval de timp trebuie să se facă o profilaxie a alergiilor și principala măsură care ar trebui luată este introducerea cât mai târzie a laptelui de vacă, este de părere specialistul. Cum spuneam, printre cele mai frecvente alergii sunt cele la alune și arahide. De fapt, majoritatea celor care manifestă reacții adverse la aceste alimente vor păți la fel și în cazul nucilor.

Ca urmare, trebuie evitat, pe cât este posibil, consumul de alimente ce conțin alune și arahide, cum ar fi uleiul sau crema de arahide. Totodată, produsele de patiserie, diferite sosuri sau chiar chili pot conține proteine ascunse de arahide, ce provoacă reacții alergice. O altă categorie apropiată de alimente care dau reacții asemănătoare sunt migdalele, fisticul sau nucșoara.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU