10 Martie 2021
1490 accesări
98 comentarii

O nouă procedură medicală, circumcizia fără bisturiu a fost aprobată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, aceasta fiind realizată cu ajutorul unei benzi elastice, care întrerupe alimentarea cu sânge a prepuţului până când acesta se necrozează şi cade sau poate fi îndepărtat fără nici o durere. Prepuţul constituie principala poartă de intrare în organism a virusului HIV, în timpul actului sexual dintre un bărbat neinfectat şi o persoană infectată cu HIV. Unul dintre motive este că suprafaţa internă a prepuţului conţine un număr mare de celule imunitare (cum sunt celulele T) care constituie ţinta virusului HIV. De asemenea, epiderma de la acest nivel are o cantitate mai mică de keratină, o proteină a pielii care are efect protector. Se crede că circumcizia reduce şi riscul apariţiei ulcerelor genitale (leziuni determinate de alte boli cu transmitere sexuală), care favorizează infecţia cu HIV, deoarece prin aceste leziuni virusul pătrunde cu mai mare uşurinţă în organism.

Metoda nu necesită anestezie generală şi are, după cum afirmă specialiştii, numeroase avantaje faţă de circumcizia clasică, prin metode chirurgicale. Între altele, menţionează doctorulzilei.ro, nu necesită condiţii sterile, necesare în cazul metodei chirurgicale, dar greu de realizat în multe părţi ale Africii sub-sahariene, unde infecţia cu HIV este cea mai răspândită. De asemenea, nu implică ace, copci sau suturi şi nici pierderi de sânge, iar pacienţii se pot întoarce imediat la ocupaţiile obişnuite.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

59 comentarii

miercuri, 25 martie
Emgrwt
Biedjn apzleo

Tonight the house is the underdog story - https://justcarepro.com , Fortune wrote you into the script as the final boss .

21 martie
Mxcqdd
Zuvmyg hwdoll

Mostbet traz para vocГЄ o melhor do entretenimento com recompensas Г  altura - https://mostbetpt.pro/ , Mostbet: o lugar onde suas apostas ganham um reforГ§o especial desde o inГ­cio .

17 martie
Kacftw
Lgppjb lzkehq

Convierte apuestas pequeñas en grandes ganancias en Betano. Consigue €500 de bono de bienvenida https://betanogame.org/es/mobile-app/ y disfruta de la selección de juegos más grande online. Casino en vivo y apuestas deportivas en una misma app.

10 martie
Xbqeyd
Qqrhay mhfhov

Upon the millions delightful colossal on fanduel casino roulette – the #1 natural in dough casino app in America. Get your $1000 WITH IT AGAIN hand-out and turn every make up, хэнд and roll into real banknotes rewards. Permanent ='pretty damned quick' payouts, immense jackpots, and day in activity – download FanDuel Casino in these times and start playing like a pro today!

6 martie
Gmjfxy
Vesebu peaidj

Usetrene penize muzete investovat do neceho prijemnejsiho nez do leku https://opravdovalekarna.cz

1 martie
Iszkdc
Menypb iwctgk

Tired of slow fiat casinos? stake sports gives you instant crypto action and real high limits. Join the revolution today.

22 februarie
Jgoeck
Wmdaup plevqy

Get lost in the delicious world of Sweet Bonanza, where every match explodes into more wins! Ante sweet bonanza rtp bet boosts your chances, bonus buy delivers instant action. Sweet riches are just a spin away!

19 februarie
Dgkare
Yhrfqo dhiziy

Feel the taste of victory with your first bets. crowns coin casino log in offers a mobile version for convenience. Join the community of lucky players.

11 februarie
Peetjk
Millet acqdwl

betmgm sports betmgm-play mgm online betting

13 octombrie 2025
big bass free play
Acmhgn qvrlpn

The thoroughness in this section is noteworthy.

123...6
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU