
Coacăzele negre sunt niște fructe care se evidențiază prin concentrația de antioxidanți, fibre și alți nutrienți esențiali, cu o mulțime de beneficii asupra organismului uman. Aceste fructe cresc în ciorchini formate din fructe de pădure mici cu coaja netedă și închisă la culoare, cu o aromă acidă și astringentă. Mai târziu, când se maturizează, capătă o anumită dulceață. Încă din secolul al XVII-lea a fost publicat un document numit „proprietățile admirabile ale fructului Cassis”. Din acel moment, coacăzele sunt cunoscute ca aliat împotriva afecțiunilor pielii, bolilor inflamatorii și a celor legate de îmbătrânire. Mai mult decât atât, coacăzele negre au un conținut scăzut de calorii, fiind ideale în dietele de slăbire sau de menținere a greutății.
În plus, fructul oferă cantități generoase de fibre, un nutrient care îmbunătățește tranzitul intestinal. De asemenea, se remarcă prin conținutul lor de vitamina C și sunt o sursă interesantă de fitochimicale cu efecte antioxidante, antimicrobiene și antiinflamatoare. De fapt, susțin medicii, prezența antioxidanților și antiinflamatoarelor în coacăzele negre ar putea preveni bolile cronice de rinichi. Potrivit unor studii, extractul acestui fruct ajută la inhibarea formării pietrelor la rinichi și protejează sistemul excretor de infecții și inflamații. De asemenea, specialiștii spun că extractul, sucul și ceaiul de coacăze negre cresc pH-ul urinei, ceea ce o face mai alcalină.