24 Octombrie 2018
821 accesări
0 comentarii

Colecistul este un organ în formă de pungă, situat imediat sub ficat, care comunică prin intermediul canalului cistic. Prin acest canal, bila sau fierea, cum i se mai spune, secretată permanent de ficat, ajunge în colecist, unde este stocată, pentru a fi eliminată cu ocazia meselor. În acest fel, digestia devine mai uşoară, iar absorbţia alimentelor se produce şi ea mai repede.

Deseori, se întâmplă ca durerile date de colecist să fie ignorate, ceea ce nu este deloc în regulă pentru pacient. Semnele care trebuie luate în seamă sunt durerea în partea dreaptă, subcostal sau în partea de sus a abdomenului. În cazul celor care suferă de afecţiuni ale colecistului, apar dureri greu de suportat în partea superioară a abdomenului, pe partea dreaptă. Mai rău, acestea pot iradia uneori şi către umeri. Pentru a evita apariţia acestui simptom, trebuie să fiţi în primul rând foarte atenţi la alimentaţia dumneavoastră.

Potrivit dr. Daniel Costea, medic primar Chirurgie Generală, greaţa şi vărsăturile se află printre simptomele persoanelor care suferă de afecţiuni ale colecistului. Acestea sunt provocate de consumul excesiv de alimente bogate în grăsimi, de mâncare procesată şi de prăjeli. Reţineţi, însă, condimentele nu provoacă crize de fiere, aşa că ardeiul iute, usturoiul sau ghimbirul nu sunt contraindicate celor care suferă de afecţiuni ale colecistului.

Ce se poate face în astfel de situaţii? Colecistul mărit trebuie neapărat verificat, iar ecografia abdominală este cea mai indicată. Ea poate fi făcută şi în cabinetele medicilor de familie, a celor care au această competenţă. Când medicul de familie sau medicul ecografist spune pacientului că are colecistul mărit, acesta intră puţin în panică, mai ales când nu deţine prea multe informaţii despre acest lucru. Tocmai de aceea, el este îndrumat spre medicul specialist, care poate fi un gastroenterolog, sau chiar direct spre chirurgie, dacă acest colecist mărit mai conţine şi altceva înăuntru, adică acele pietre care pot fi văzute şi detectate tot prin ecografia abdominală.

XXX

Probabil că vă întrebaţi de ce se măreşte colecistul, din ce cauză.

„Colecistul colectează bila, adică în 24 de ore, în jur de 800 de ml, 1.200 ml, poate şi mai mult. Această cantitate diferă, în funcţie de regimul alimentar al pacientului şi de constituţia şi bagajul genetic pe care îl are. Acest lichid, între mese, prin anumite canale ajunge în colecist. Evident, bila are un rol foarte important în digestie, în absorbţia vitaminelor, în absorbţia lipidelor, de aici şi unul dintre factorii favorizanţi ai patologiei colecistului, apariţia diverselor boli şi a litiazei biliare, a formării pietrelor în colecist”, a declarat medicul.

Acesta a explicat că durerea apare întotdeauna, iar acesta este semnul care alarmează pacientul, datorită inflamaţiei.

„Este o durere cu o localizare specifică, în etajul abdominal superior, în partea dreaptă a abdomenului superior, sub coaste. Oamenii ştiu că atunci când îi doare în dreapta sus, sub coaste, ori au probleme cu ficatul, ori cu fierea. De aceea este şi importantă ecografia, pentru a face diferenţa, pentru a şti exact dacă problema este la nivelul ficatului sau a colecistului. Alte simptome mai pot fi febra sau vărsăturile. Acestea apar atunci când există o evoluţie mai îndelungată a bolii şi duc spre o anumită complicaţie, acele colici biliare sau chiar un blocaj de către o piatră a unui canal biliar”, a completat dr. Daniel Costea.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU