„Conflictul presupune o luptă, un război între valori și revendicări de statusuri, putere și resurse în care scopurile oponenților sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii”, spunea Lewis A. Coser. Aceasta este modalitatea în care este cunoscut și perceput conflictul în linii generale, de către toată lumea, indiferent de nivelul de educație, cultură sau profesie, însă la ce ne folosește conflictul și ce putem face cu el, având în vedere că o luptă de supremație lasă urme dureroase și de cele mai multe ori efecte nedorite?

În realitate, conflictul este procesul construirii identității de sine, al schimbului permanent de idei, sentimente, judecăți, de influențare și de acceptare a influenței celor din jur, o construcție, o luptă identitară. Conflictul este o situație socială normală, pozitivă pentru dezvoltarea insului, el poate încălzi și revigora relațiile interpersonale, poate relansa o interacțiune, cu condiția să nu fie un comportament generat de plăcerea de a semăna ura, de a dărâma construcțiile celorlalți.

Cele mai frecvente și importante surse ale conflictului sunt diferențele și incompatibilitățile dintre persoane, nevoile și interesele umane, comunicarea, stima de sine, valorile și principiile, comportamentele neadecvate și agresivitatea.

Conflictul interpersonal (între două persoane) apare preponderent în relațiile de lungă durată, care presupun o funcționare și activități sau bunuri comune. Relațiile interpersonale variază în funcție de intensitate (forța emoțională a relației), importanță (valoarea relației) și investiție (financiar, timp, emoții, afirmare publică). Cu cât o relație are valori mai mari la cei trei indicatori de mai sus, cu atât sunt mai puternice în conflict presiunea, stresul, proiecția și riscul, deci probabilitatea și intensitatea conflictului crește.

Conflictul apare în special în stadiile cheie ale relației: inițierea, când se desemnează stabilirea relației, a regulilor și asumarea rolurilor, menținerea - procesul în care relația rezistă presiunilor interne și externe, schimbarea - apare ca reacție la presiunile interne și externe, pe nevoile partenerilor de adaptare și funcționare și încheierea- deseori relațiile se încheie ca rezultat al conflictului, adesea conflictul fiind cauzat de procesul încheierii în sine, natural al relației prin sațietate, uzură, rutină, sau prin incapacitatea de gestionare a conflictului.

Tipuri de relații cu caracter gradual conflictogen:

• Prietenia - mici conflicte curente rezolvabile;

• Corezidența - coabitația fără o relație personală conține multe conflicte legate de regulile de coabitare, valorile personale, nevoile individuale de funcționare;

• Relațiile romantice- sau dragostea platonică, au o profundă implicare emoțională, inclusiv o mare valoare a intensității, importanței și investiției. Fiecare individ ajunge să depindă foarte mult de răspunsul și sprijinul din partea celuilalt pentru nevoile de identitate, stimă de sine și siguranță. Intensitatea emoțiilor crește atât aspectele pozitive cât și pe cele negative ale relației, crește potențialul de conflict intens;

• Relațiile sexuale - conflictul apare legat de inițierea relațiilor, stabilirea regulilor, în schimbările de dinamică, în privința regulilor de monogamie și fidelitate, în privița tulburărilor de dinamică și funcționare sexuală și legate de insatisfacția unuia dintre parteneri;

• Relațiile de cuplu/maritale - relație complexă, profundă cu potențial conflictogen major legat de schimbarea modelelelor și așteptările privind mariajul, diferențele sexuale și insatisfacția, problemele financiare și diferențele privind rolurile de parteneri în cuplu și părinți;

• Conflictele familiale - conflictele de rol odată cu schimbările survenite în nivelul social, financiar, familial, creșterea și dezvoltarea copiilor, centrul și manifestarea puterii și autorității, valorile diferite între sexe și generații, schimbările de rutină și dinamică internă;

• Conflictul dintre generații - parte a experienței de creștere, testarea limitelor, autorității, revolta, a învăța ce se întâmplă când sunt încălcate regulile. Copiii testează regulile și părinții, respinge valorile lor, își creează și testează noile valori personale.

Ce este de făcut sau strategii de gestionare a conflictului

• Schimbarea perspectivei asupra conflictului- ca să rezolvi un conflict este nevoie de accesarea abilităților de cooperare, colaborare, construirea relațiilor și rezolvare de probleme;

• Acceptarea conflictului - mascarea deliberată a conflictului, negarea lui, dorința de a evita interacțiunea activă, dezbaterea productivă, blochează schimbarea, progresul, obținerea satisfacției sau sentimentului de dreptate și valoare personală, se conservă tensiunile și cresc comportamentele dezadaptative, agresive;

• Transformarea conflictelor în strategii constructive, generatoare de oportunități și progres;

• Negociere și mediere - într-un autentic spirit etic, fair-play, democratic, ambii protagoniști ai conflictului beneficiază de avantajele care revin învingătorului. Metoda „victorie - victorie” oferă o rezolvare de durată, definitivă, convenind integral părților implicate;

• Rezolvarea de probleme - arbitrajul, planul și activitățile practice, funcționale de implementare a strategiei negociate cu efecte pozitive;

• Feed-backul de implementare - eliberarea de tensiune post- conflict, pozitivarea consecințelor, semnificarea sensului conflictului și refacerea sau disoluția relației.

Orice situație de opoziție, cu atât mai mult una conflictuală se derulează nu între doi indivizi izolați, ci între doi purtători de credințe și reprezentări, între două universuri cognitive, între două moduri de a se raporta la valori, idei modele personale, relaționale și sociale. Pentru a media un conflict, este necesar să înțelegem sursa blocajelor funcționării dintre cei doi participanți și să găsim o cale de comunicare, mutual satisfăcătoare. Conflictul poate fi blocant și poate duce la rupturi iremediabile sau poate fi o șansă la restructurare și progres pentru ambele părți implicate.

“Totul se naște din lupta contrariilor și din cea mai adâncă discordie rezultă cea mai perfectă armonie”. (Heraclit)

Psiholog psihoterapeut Elena HARBUR