23 Mai 2018
6704 accesări
0 comentarii

Nu o dată ni s-a întâmplat să se aflăm într-o situaţie dificilă în faţa căreia ni s-a părut că nu vom putea să-i facem faţă şi ne întrebăm cum de ni se întâmplă numai nouă să trecem prin aşa ceva. Tocmai de aceea, consilierea suportivă le este de ajutor acestor persoane şi se adresează acelora care trec printr-un moment dificil în viaţă, oferindu-le un mediu de acceptare şi încurajare.

„Consilierea de grup presupune o relaţionare a consilierului, cu un grup ai căror membri au o problemă comună. Procesul de consiliere valorifică experienţa şi cunoştinţele fiecărei persoane asistate. La nivelul grupului se stabileşte o reţea socială prin care sunt dezvoltate, pentru fiecare individ în parte, metodele şi planurile de clarificare a situaţiei existente, ajungându-se la individualizarea problemei. Acest tip de interacţiune contribuie nu numai la dezvoltarea individului, dar şi a grupului ca întreg. În consilierea de grup se cristalizează un sentiment de comunitate, având la bază nevoia de afiliere, apartenenţă. În acelaşi timp, se clarifică dorinţe, nevoi şi opţiuni, iar autorealizarea pozitivă a fiecărui membru este raportată la dinamica grupului”, a declarat Lavinia Tilină, psihopedagog.

Ea a mai spus că obiectivele consilierii de grup vizează crearea unui mediu care să dezvolte participanţilor capacitatea de a obţine informaţii şi abilităţi, de a-şi forma atitudini constructive.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU