13 Noiembrie 2016
20706 accesări
0 comentarii

Ecografia tiroidiană este foarte importantă în identificarea afecţiunilor glandei tiroide, precum hipertiroidismul, care este o stare caracterizată prin exces de hormoni tiroidieni în organism; tiroiditele, o categorie de afecţiuni inflamatorii ale glandei tiroide, care pot fi acute sau cronice; guşa polinodulară, caracterizată prin creşterea în volum a glandei tiroide şi nu în ultimul rând, nodulii tiroidieni.

„Ecografia tiroidiană poate stabili dacă mai există şi alţi noduli, caracteristicile nodulilor permiţând urmărirea evoluţiei acestora. De asemenea, poate evidenţia nodulii suspecţi (aceştia sunt hipoecogeni, adică mai negri decât restul tiroidei, vascularizaţi, au contur neregulat şi micro-calcificări) şi prezenţa adenopatiilor laterocervicale (adică ganglionimăriţi, situaţi în vecinătatea tiroidei). Ecografia este utilă şi pentru ghidarea puncţiei cu ac subţire. Pentru orice nodul, mai mare de 1 cm şi uneori şi pentru nodulii sub 1 cm, care au caracteristici ecografice suspecte, precum şi pentru nodulii care în timpul urmăririi cresc în dimensiuni, se recomandă efectuarea unei puncţii tiroidiene cu ac subţire. Această investigaţie permite stabilirea naturii nodulului (dacă nodulul este canceros sau nu)”, explică dr. Cristina Pistol, medic specialist endocrinolog.


Clinica „DIAMED CLINIC RESEARCH” demarează o campanie gratuită de ecografie tiroidiană, pentru identificarea afecţiunilor tiroidiene, în perioada 15 noiembrie - 15 decembrie, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, către specialitatea endocrinologie. Programările se pot face telefonic, apelând numerele: 0721/285.696, 0341/452.499.

Taguri articol: stiri medicale campanie cancer endocrinologie ecografie program

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU