14 Noiembrie 2022
195 accesări
0 comentarii

Dacă alegeţi crunch-urile bicicletă sau abdomenele bicicletă, atunci sunteţi conştienţi că acestea sunt mai solicitante din punct de vedere fizic decât abdomenele tradiţionale. Specialiştii spun că acest exerciţiu simulează mersul pe bicicletă şi că efectuându-le, abdomenul devine rezistent şi puternic.

Pentru cei care nu ştiu, oblicii sunt muşchii localizaţi pe părţile laterale ale trunchiului, care ajută la răsucire. Ei sunt grupaţi în interni şi externi, fiind esenţiali în stabilizarea spatelui. Paşii care compun tehnica sunt următorii: staţi pe podea pe o saltea confortabilă cu faţa în sus, după care ridicaţi capul şi puneţi mâinile în spatele gâtului. Ţineţi coatele îndoite şi ridicaţi picioarele de pe sol. Îndoiţi genunchiul drept şi răsuciţi trunchiul în acea direcţie, până când cotul stâng se apropie cât mai mult posibil de genunchi şi reveniţi încet la poziţia iniţială. Imediat după aceea, treceţi la genunchiul stâng şi cotul drept. Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestui exerciţiu este faptul că puteţi obţine rezultate notabile într-o perioadă scurtă de timp. Totodată, această activitate este considerată un exerciţiu de hipertrofie datorită creşterii pe care o provoacă în ceea ce priveşte dimensiunea fibrelor musculare. În plus, exerciţiul ajută la activarea multor grupe musculare, precum rectus abdominis, care reprezintă celebrele pătrăţele.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU