15 Aprilie 2021
368 accesări
0 comentarii

Oamenii, în general, sunt preocupați de frumusețea pielii lor, pe care și-o doresc pentru cât mai mult timp fermă. Ce nu știu mulți este că una dintre cele mai interesante tehnici de îngrijire a pielii este cea în care se apelează la cuburile de gheață. Acestea aduc multe beneficii pielii, iar tratamentul este la îndemâna oricărei persoane. Specialiștii spun că puteți folosi aceste cuburi de gheață și dimineața și seara, înainte de culcare. Ce se întâmplă atunci când le aplicați pe piele?

Înainte de toate, cuburile de gheață au capacitatea de a crește circulația sanguină, iar asta poate oferi pielii o strălucire naturală. Dacă doriți ca pielea voastră să radieze de frumusețe, atunci puteți utiliza în acest sens mai multe cuburi de gheață care să fie combinate cu sucuri naturale de fructe.

De asemenea, cuburile de gheață pot oferi un bun suport pentru diminuarea inflamației cauzată de coșuri și pete. Este recomandat să aplicați în mod direct cuburile de gheață pe zonele afectate de acnee, până în clipa când acestea amorțesc. Trebuie să știți că o combinație de suc de castravete și apă congelată poate fi folosită în scopul diminuării cu succes a cearcănelor. Medicii sunt de părere că aceste cuburi de gheață tonifiază foarte bine pielea și se pot folosi chiar înainte de aplicarea machiajului ca să se poată diminua porii de sub acesta.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU