09 Mai 2018
774 accesări
0 comentarii

Nu vă panicați! Tatuajele sau micropigmentările vechi pot fi acoperite și puteți avea, din nou, un look pe măsura așteptărilor dumneavoastră.

Potrivit Ceraselei Brumă, specialist micropigmentare medicală, sunt situații în care este nevoie de o ședință de corecție în prealabil, când se neutralizează culoarea problemă și situații în care se poate face direct. Totuși, pentru mai multă siguranță, totul se va face după o consultație, în cadrul căreia se va decide care este cea mai bună soluție.

„În unele situații, se decide aplicarea tehnicii fir cu fir, în două culori, pentru a crea un efect natural, deoarece în sprâncenele de fată nu avem păr aproape deloc”, a explicat specialistul.

Precizăm că micropigmentarea este o procedură care implică inserarea subcutanată a unui pigment cu caracter semipermanent. Tehnicienii dermopigmentiști folosesc, la ora actuală, cei mai siguri și eficienți pigmenți, pigmenți medicali de calitate superioară, testați alergologic. Pentru doamnele și domnișoarele care aleg să-și facă un tatuaj cosmetic, ele trebuie să știe că acesta persistă în jur de aproximativ doi ani. Prin urmare, după o perioadă de timp, vă puteți schimba și forma și culoarea.

În plus, micropigmentarea este o metodă non-invazivă și nedureroasă, se folosește anestezic pe bază de cremă și anestezie lichidă pe bază de lidocaină, benzocaină și tetracaină. Prin urmare, durerea este minimizată cu anestezici de înaltă calitate.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU