18martiefond-1332084397

18martiefond-1332084397
19 Martie 2012
1057 accesări
0 comentarii

În niciun caz nu-i spuneţi că nu e vârsta potrivită pentru aşa ceva, că nu ştie ce vorbeşte sau că singura lui preocupare trebuie să fie şcoala. Copilul ştie foarte bine ce simte, atrage atenţia psihologul Speranţa Băcana, iar părintele trebuie să-şi dea seama că a sosit momentul să-l înveţe câte ceva despre relaţiile de iubire dintre oameni. „Am un băieţel de zece ani, care a venit alergând la mine, fericit, spunându-mi că are o iubită, colegă de clasă!” - ne-a spus mama unui băieţel în vârstă de zece ani şi patru luni. „Tocmai mă sunase învăţătoarea să-mi spună că e cam distrat la şcoală. Am făcut imediat legătura, am început să râd în hohote de el, apoi le-am spus la toţi că hormonii băiatului nostru sunt agitaţi… S-a supărat foarte tare pe mine, s-a închis în el. Ce pot să-i spun eu unui copil de zece ani cum e cu îndrăgosteala? Sunt mai din topor… Plus că mi-e teamă, i-am găsit şi nişte bileţele, iar la câte minore nasc în ziua de azi şi la câte învaţă ăştia mici de pe internet, chiar avem o problemă, ca părinţi!”. Păstraţi secretul Ca şi în cazul prezentat astăzi, mulţi alţi părinţi au tendinţa să ia în derâdere mărturisirea copilului, apoi să le spună tuturor, în gura mare, că, iată, copilaşul e îndrăgostit lulea! Nimic mai catastrofal pentru copil!, susţine psihologul. Micuţul îi face mamei o asemenea confidenţă tocmai pentru că este persoana în care are cea mai mare încredere, iar dacă tocmai ea se va distra pe tema asta, îi va aduce multă suferinţă. La această vârstă, copilul poate face distincţia între discuţii intime şi cele care nu constituie un secret, de aceea mama este prima obligată să respecte aceste limite. Mai mult, dacă n-o va face, copilul poate învăţa din această experien-ţă, pentru el teribilă, că şi o situaţie mai delicată poată fi spusă în gura mare, de faţă cu ceilalţi, la şcoală, în autobuz, oriunde… La fel de bine se poate întâmpla să sufere, pe motiv că respectiva fetiţă nu-i acordă atenţie. De asemenea, mama trebuie să empatizeze cu copilul şi, foarte important, să nu-l ignore, considerând că e vorba despre o copilărie şi nimic mai mult. Ideal ar fi să-i explice, în cuvinte simple, cum stau lucrurile în relaţiile dintre oameni. Părintele, primul exemplu Este esenţial pentru părinţi să se poarte cu decenţă în faţa copiilor, pentru că le oferă primele lecţii de viaţă, ne-a mai spus Speranţa Băcana. Cum se spune, ceea ce copilul vede la părinţi va aplica şi în cazul lui, mai devreme sau mai târziu. De exemplu, nu este neobişnuit să-l auzi pe copil descriind iubirea ca un pupat pe buze între două persoane, atâta vreme cât şi-a văzut părinţii făcând asta, mai mult, i s-a explicat că aşa procedează două persoane îndrăgostite. Mama are obligaţia să modeleze comportamentul copilului, să-l ajute să fie sociabil şi cum să se poarte în preajma cuiva pe care îl place. Îi va prinde bine, iar când va fi mare, va avea mai mult respect şi autocontrol faţă de persoana de sex opus, chiar dacă este mai coleric din fire. Sinceritatea copilului, esenţială Indiferent de aşteptările pe care copilul spune că le are de la… iubitul sau iubita sa, mama trebuie să-l convingă că, la această vârstă, aşteptările lui ar trebui să vizeze o prietenie adevărată, poate o prăjitură la cofetărie, o plimbare prin parc, vizionarea unui film sau a unei piese de teatru, preocupări potrivite acestei vârste şi nu altceva. La rândul ei, mama trebuie să înţeleagă că dragostea chiar nu are vârstă şi că, oricât de dificil i-ar fi să asocieze sentimentul de iubire la un copil mic cu noţiunea de iubit sau iubită, acesta chiar există. Mai mult, are aceeaşi intensitate ca şi cel trăit de adult, deşi, în general, părinţii nu-şi dau seama de asta. De regulă, copiii se îndrăgostesc la vârsta la care ajung la grădiniţă, pe la patru-cinci anişori. Cât priveşte semnele care arată că un copil este îndrăgostit, acestea sunt înroşirea obrajilor, dorinţa de a împărţi ceea ce are cu… iubitul sau iubita, fâstâcirea, apetenţa de a face cadouri sau de a oferi mici atenţii… Despre pericolul pe care îl reprezintă tot felul de „lecţii de viaţă” pe care internetul… le predă copiilor, vom scrie într-o altă ediţie a ziarului nostru.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Florica ZDRU