05 Iunie 2019
656 accesări
0 comentarii

Dacă ați fost diagnosticat cu hipotiroidism, o tiroidă hipoactivă sau tiroidită Hashimoto și doriți fie să nu vă îngrășați, să vă mențineți greutatea sau chiar să slăbiți, este foarte important să înțelegeți boala de care suferiți şi să realizați că, de multe ori, în ciuda unui aport caloric moderat sau poate scăzut, ați putea să vă îngrășați. Este extrem de frustrant, de aceea tipul şi calitatea ingredientelor în cazul dumneavoastră nu reprezintă un lux, ci o necesitate, specifică doc.ro.

Ingredientele în dieta pacientului cu hipotiroidie pot fi fără gluten, a cărui înlăturare sau reducere drastică din meniu are rezultate benefice pentru cei cu afecțiuni autoimune, cum ar fi tiroidita Hashimoto. În locul grâului, sunt recomandate quinoa, chia, orez integral, orez sălbatic, hrișca etc.

Mare atenție la sosurile de-a gata de pe raft, recomandate pentru prepararea la grătar a cărnurilor sau pentru salate ori paste, care conțin gluten. Nu trebuie consumate multe mezeluri, unele amestecuri de prafuri de copt şi drojdii, stabilizatori, amidon modificat, emulgatori, malț, arome de malț şi proteinele vegetale texturate.

Este recomandat să evitați consumul de zahăr, dulciuri sau chiar fructe cu indice glicemic ridicat, atât crude, cât şi uscate. Din păcate, din cauza încetinirii metabolismului bazal, în afecțiunile însoțite de hipotiroidie orice este dulce se asimilează rapid sub forma de grăsime; în plus, pacienții cu Hashimoto au predispoziție către diabet şi se înregistrează o alterare a metabolizării glucidelor la acești pacienți. Când simțiți nevoia de dulce, este important să vă concentrați asupra produselor alimentare care sunt bogate în vitamina B, lintea, pastele din orez, carnea de pui şi curcan, somonul, cartofi copți, spanacul, orezul brun, quinoa, care țin de foame, iar vitamina B ajută organismul să producă energie şi accelerează puțin metabolismul bazal.

Madlena CĂLUGĂREANU

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii