19 Mai 2017
1363 accesări
0 comentarii

De anorexie ştie toată lumea, dar alcoorexia nu este prea cunoscută, având în vedere că este o afecţiune relativ nou-descoperită.

Această tulburare de alimentaţie include, pe lângă dezechilibrul alimentar, şi consumul de alcool. Dezechilibrul alimentar este una dintre cauzele principale ale bolilor de inimă.

Alcoorexia este caracterizată de restricţia alimentară, omiterea meselor, mai precis, acestea sunt înlocuite cu consumul unor cantităţi de alcool, pentru a beneficia de caloriile acestuia, aşadar, alcoolul devine o metodă de a controla greutatea corporală.

„Persoanele care recurg la astfel de metode nu ştiu la ce riscuri se expun. Această dorinţă excesivă de a fi slab nu este normală, iar aceste persoane au nevoie de ajutor medical. Riscurile consumului excesiv de alcool sunt grave, mai ales în lipsa unei alimentaţii corespunzătoare. Apar tot felul de afecţiuni, toate organele sunt afectate, mai ales sistemul cardiovascular şi ficatul”, precizează dr. Cristina Maria Mihai, medic pediatru, specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Alcoorexia este o problemă serioasă şi trebuie tratată ca atare, deoarece consumul excesiv de alcool şi o alimetaţie deficitară duc la afectarea întregului organism, de la afecţiuni emoţionale, precum depresie şi anxietate, la boli fizice, ca afectarea rinichilor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU