23 Iunie 2025
28 accesări
0 comentarii

Promovat intens în ultimele decenii drept un aliat natural în lupta cu kilogramele, oțetul de mere a câștigat popularitate în rândul celor care caută soluții rapide și eficiente pentru slăbit. Se spune că oțetul diluat în apă, consumat zilnic înainte de mese, reduce pofta de mâncare, accelerează digestia și chiar stimulează arderea grăsimilor. Obținut din cidrul de mere fermentat, oțetul trece prin două etape de transformare: mai întâi, zaharurile din mere sunt convertite în alcool, iar apoi alcoolul este transformat în acid acetic, componenta activă responsabilă pentru gustul puternic și proprietățile sale presupus terapeutice. În contextul dietelor moderne, se recomandă consumul zilnic a una-două linguri de oțet de mere diluate într-un pahar cu apă, de preferat înainte de mese.

În plus, există studii care sugerează că acidul acetic conţinut poate avea un efect ușor asupra metabolismului, crescând rata de ardere a caloriilor și influențând în mod favorabil activitatea genelor implicate în descompunerea grăsimilor. Cu toate acestea, specialiștii atrag atenția că efectele oțetului de mere asupra greutății corporale sunt modeste și nu înlocuiesc un regim alimentar echilibrat și activitatea fizică regulată. În plus, consumul excesiv sau necorespunzător poate duce la probleme digestive, iritații ale esofagului sau eroziunea smalțului dentar. Așadar, apa cu oțet de mere nu este o soluție magică, dar poate avea un rol complementar într-un stil de viață sănătos, dacă este consumată cu moderație și în combinație cu o alimentație echilibrată.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU