Toată lumea a auzit despre crizele de tantrum ale copiilor, dar nu toţi părinţii ştiu ce sunt acestea şi, mai ales, cum pot fi evitate şi calmate.

Potrivit psihologilor, crizele de tantrum sunt caracterizate de plânsul ce pare greu de gestionat din perspectiva părintelui. Tantrum-ul este de fapt o explozie emoţională, pe care o vedem în forma ţipătului, plânsului sau aruncatului pe podea.

Această stare apare ca urmare a unei frustrări apărute în urma eşecului de a rezolva o sarcină în cadrul jocului, de a se face înţeles, de a comunica o nevoie, de foame sau oboseală etc. Crizele de tantrum se manifestă între 1 şi 3 ani îndeosebi şi pe toată perioada preşcolarităţii.

„Criza tantrum este specifică vârstei de 1-3 ani, pentru că, mai ales în primii doi ani de viaţă, copilul este o fiinţă de emisferă dreaptă. Emisfera dreapta este acea parte a creierului unde se procesează emoţiile, care permite utilizarea semnalelor nonverbale în comunicarea cu ceilalţi, în timp ce emisfera stângă deţine procesorii de tip raţional. Fâşiile de ţesut care leagă cele două emisfere ale creierului, în perioada preşcolarităţii, inclusiv după achiziţionarea limbajului verbal, sunt încă insuficient dezvoltate. Copilul încă nu reuşeşte să verbalizeze emoţiile, de aceea emisfera dreaptă poate să reacţioneaze atât de intens, încât copiii ajung la izbucniri de forma plânsului intens şi prelungit sau aruncatului pe podea”, explică psihologul Veronica Ardelianu.

Când un copil este în criză de furie, el este foarte supărat şi chiar suferă foarte tare.În această stare, hormonul de stres, cortizolul, se eliberează în tot corpul într-o cantitate din ce în ce mai mare. Acest cortizol îl determină pe copil să aibă o reacţie de tipul „luptă sau fugi” şi să simtă o lipsă totală de control, aflându-se în imposibilitatea de a se calma sau a exprima ceea ce are nevoie.

Ce pot face părinţii

Specialistul îi sfătuieşte pe părinţi să ghideze copiii pentru a-şi dezvolta emisfera dreaptă şi a o integra cu cea stângă pentru dobândirea capacităţii de a face faţă situaţiilor de viaţă. În timpul tantrum-ului, să îşi folosească mai mult emisfera dreaptă, fiind empatici şi comunicând nonverbal într-un mod reconfortant. Părintele trebuie să încerce să se conecteze cu copilul ce se află într-o astfel de criză de furie.

„Când părintele îi arată copilului că este acolo, lângă el, şi nu îi ignoră criza de furie, copilul simte că a fost înţeles de părinte, că ceea ce trăieşte este important pentru mama sau tatăl său. Prin conectare, copilul trece de la reactivitate la receptivitate. Receptivitateaîl ajută să fie deschis la mesajele de iubire, înţelegere şi disciplină, transmise de părinţi după o criza de tantrum”, mai spune psihologul.

Atunci când părintele se aşează la nivelul copilului şi se uită în ochii lui, oferindu-i o atingere plină de iubire sau o privire empatică, poate foarte uşor dezamorsa o situaţie tensionată. Chiar şi atunci când părintelui nu îi place comportamentul, acesta trebuie să îi recunoască emoţiile copilului, ceea ce simte în acel moment.

„Când copilul se află în criză,părintele nu trebuie să îi explice, să argumenteze, ci să îl asculte. Când părinţii vorbesc, îl fac pe copil să se simtă mai copleşit de ceea ce simte şi mai puţin capabil să audă ceea ce i se spune. Părintele trebuie doar să stea lângă copil şi să îi acorde timp şi spaţiu să se exprime”, detaliază specialistul.

Ce se întâmplă când îi dai copilului tot ce cere

Este foarte important ca părintele să reflecte sentimentele copilului, să fie oglindă pentru copilul său şi să reflecte ceea ce el i-a comunicat deja, astfel încât să ştie că este auzit.Astfel, acesta este ajutat să se simtă înţeles şi să fie conştient de ce se întâmplă cu el în anumite situaţii.

Când părinţii au o toleranţă scăzută la crizele de furie ale copiilor, le oferă tot ceea ce vor pentru a evita tantrumul.

„Când copiii primesc tot ce vor, tot timpul, ei nu mai au ocazia să înveţe despre amânarea satisfacerii dorinţelor, despre trebuinţa de a munci pentru a obţine ceva sau despre a se descurca cu dezamăgirile, care sunt lecţii importante ale vieţii”, concluzionează psihologul.