16 Februarie 2012
2577 accesări
105 comentarii

copil

copil

„Rugăminte: De ce apare anemia şi cum poate fi prevenită? Dacă un copil e prea palid, înseamnă că e anemic? Are legătură cu leucemia?” (Smaranda Motici)
Ce este anemia? Medicul specialist pediatru Chiraţa Blacioti ne-a făcut cunoscută definiţia anemiei: scăderea numărului de globule roşii (hematii) sub limita normală (sub 10 g/dl). Motivele care au declanşat-o, ca şi tipul de anemie, se pot depista prin investigaţii de laborator. Referitor la copiii mici, forma cea mai cunoscută este anemia feriprivă, un copil putând suferi de anemie şi după ce a avut o infecţie repetată, în sensul că infecţia duce la anemie, iar prin aceasta, organismul copilului va opune din ce în ce mai puţină rezistenţă infecţiilor. Totuşi, anemia este un simptom care poate fi explicat prin mai mult de 200 de cauze diferite, însă, de departe, principala cauză este insuficienţa fierului în alimentaţia copilului, ceea ce duce la lipsa fierului în sânge, care va încetini producţia de hemoglobină. Este adevărat că mulţi oameni cred că anemia este o insuficienţă sanguină, supoziţie incorectă, întrucât anemia este o insuficienţă a hemoglobinei (moleculă cu conţinut fieros ce se găseşte în particulele de oxigen din plămâni care se îngrijesc de transportul oxigenului în cele-lalte părţi ale organismului). Cauze Sintetizând, principalele cauze ale anemiei sunt insuficienţa absorbţiei fierului din alimente, infecţia, creşterea rapidă a copilului într-o anume perioadă, pierderi de sânge, lipsa vitaminei B12. Din fericire, forma de anemie provocată de insuficienţa fierului din alimentaţia copilului (nu se hrăneşte cu alimente ce conţin fier, precum carne, ouă, roşii etc.) este tratabilă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

64 comentarii

miercuri, 25 martie
Nuhylz
Mgyubf bacran

Luck finally blocked everyone who isn't you - https://atinidazole.com , The casino feels your heartbeat through the screen .

21 martie
Qxvaic
Xevjit nuaxzy

No Mostbet vocГЄ comeГ§a jogando e termina sorrindo - https://mostbetpt.pro/ , No Mostbet vocГЄ recebe 125% de bГґnus + 200 free spins para arrasar nos jogos .

17 martie
Kvesyk
Koanoc buyywj

Betano te da la bienvenida con los brazos abiertos y bonos enormes. Recibe el 100% hasta €500 más 200 giros gratis justo después de tu primer depósito https://betanogame.org/es/bonuses/. Desde tragamonedas Megaways hasta ruleta en vivo, la emoción no tiene fin. Empieza a ganar ahora.

10 martie
Biyeni
Faxsir ltlgco

Join the millions delightful momentous on fanduel casino Minnesota – the #1 real money casino app in America. Reach your $1000 TEASE IT AGAIN gratuity and turn every twirl, хэнд and somersault into official readies rewards. Permanent ='pretty damned quick' payouts, gigantic jackpots, and non-stop fight – download FanDuel Casino any longer and start playing like a pro today!

7 martie
Pitzqv
Ieqyje tttjmv

Commandez depuis votre canape, recevez demain. Conseil personnalise gratuit par nos pharmaciens. Parapharmacie, veterinaire, bebe, sport… tout y est. PharmaChezVous – votre pharmacie a domicile.mentax

3 martie
Xpebju
Uafyyh zfcrsl

DraftKings casino promotions Casino makes winning easy and exciting. Grab 500 spins after just $5, plus up to $1,000 back if day one isn't lucky. Top-tier slots and live casino await you!

27 februarie
Amrekl
Ugbuom vptxia

No deposit, no problem — macumba gives you free Sweeps Coins to start winning. Enjoy top-tier games and real cash prize potential. Sign up free!

25 februarie
Mkrhgi
Jbepic lxpplx

Embrace the herd for heart-stopping hits. aristocrat buffalo slot offers 1024 ways, retriggers, and golden buffalo bliss. Win now!

22 februarie
Yswueu
Agsyhf agsumq

Crave big wins? Sweet Bonanza serves them up with vibrant graphics and high-volatility action. Bonus sweet bonanza no deposit buys and ante bets make it even sweeter. Spin away!

18 februarie
Rudhsb
Rkuzga wullif

Synchronize with the rhythm of rewarding spins. In crowncoincasino, rhythmic rewards keep you engaged. Spin in sync and win in harmony!

123...7