01 Iulie 2021
754 accesări
100 comentarii

Mulți vârstnici acuză faptul că, odată cu înaintarea în etate, dorm din ce în ce mai puțin. Unele voci susțin că este ceva normal și că persoanele în vârstă au nevoie de mai puțin somn. Specialiștii atrag atenția că nu este adevărat, că somnul și odihna sunt importante, indiferent de vârstă.

E drept, însă, că odată cu înaintarea în vârstă apar patologiile somnului. Lipsa somnului poate fi cauzată de unele medicamente, de reducerea activității fizice, dar și de alte afecțiuni. De exemplu, insomnia, durerile – dau un somn neliniștit, afecțiunile cardiace – duc la apariția problemelor respiratorii, care îngreunează somnul, afecțiunile pulmonare, boala Parkinson – pacienții se trezesc des, pentru a folosi toaleta, afecțiunile digestive precum constipația, refluxul gastroesofagian, balonarea.

De asemenea, depresia poate afecta somnul la orice vârstă, însă studiile arată că problema este cu atât mai importantă pentru că la vârstnici apare mai frecvent. Depresia îngreunează adormirea pacientului, iar pe timpul nopții acesta se va trezi frecvent.

Pentru a evalua somnul vârstnicilor este recomandată monitorizarea somnului. De obicei, această monitorizare se face într-un laborator specializat, unde pacientul va trebui să doarmă o noapte sau mai multe. Investigarea este denumită polisomnografie și oferă informații utile despre diverse procese ale organismului în timpul somnului.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

61 comentarii

10 octombrie 2025
1tkga
Osfaay whnolh

The reconditeness in this serving is exceptional. <a href="https://aranitidine.com/fr/en_ligne_kamagra/">kamagra pГ©rimГ©</a>

31 august 2025
ConnieRam
Qmijxw krinxw

This is the tolerant of post I unearth helpful. http://sglpw.cn/home.php?mod=space&uid=570344

25 august 2025
ConnieRam
Tncntz tzvmyq

buy xenical pills - https://asacostat.com/ buy orlistat 120mg online

22 august 2025
ConnieRam
Ltnmgw hixlpb

order dapagliflozin generic - https://janozin.com/# order dapagliflozin 10mg for sale

8 august 2025
ConnieRam
Ppddvu cfilko

This is the kind of topic I take advantage of reading. https://doxycyclinege.com/pro/losartan/

24 iulie 2025
v65mw
Fqcfim vcnkux

I am in truth thrilled to gleam at this blog posts which consists of tons of profitable facts, thanks representing providing such data. https://aranitidine.com/fr/en_ligne_kamagra/

22 iulie 2025
3ox0m
Qgshuq nbzqac

This is the stripe of serenity I get high on reading. https://prohnrg.com/product/diltiazem-online/

19 iulie 2025
ipx7q
Eyhfxk sbswau

Good blog you procure here.. It’s hard to on elevated calibre article like yours these days. I justifiably appreciate individuals like you! Withstand care!! https://buyfastonl.com/gabapentin.html

19 iulie 2025
ConnieRam
Bbrovm rqcjuc

More posts like this would add up to the online elbow-room more useful. https://ursxdol.com/furosemide-diuretic/

17 iulie 2025
67zgk
Tfdtih ojyfsd

sildenafil citrate 50mg - https://strongvpls.com/# viagra 50mg cost

1234...7