14 Mai 2018
924 accesări
0 comentarii

Autismul înregistrează o mulţime de cazuri în întreaga lume, boala apărând mai des la băieţi decât la fete. Potrivit dr. Elena Moise, medic de familie, autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei.

Boala reprezintă tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului sau de tulburări pervazive de dezvoltare.

Chiar şi aşa, mulţi părinţi ai copiilor cu autism doresc să-şi integreze puii în colectivitate, doar că ei se confruntă cu probleme din primele zile după ce ei încep grădiniţa. În afară de mentalitatea celorlaţi copii, care, uneori, îi marginalizează, insuficienţa cunoştinţelor educatorilor despre boală face ca adaptarea celor afectaţi de autism să fie şi mai greoaie. Mai grav este că cel mic se duce la grădiniţă cu temerile şi fricile lui de separare, de necunoscut.

În plus, dificultăţile acestuia în aria socializării şi limbajului nu îi permit să-şi exprime aceste temeri şi atunci pot apărea comportamente puternic neadecvate. Mai mult decât atât, adaptarea se face greoi şi copilul este permanent expus riscului de a fi exclus, pentru că educatorii nu ştiu cum să îi faciliteze integrarea, iar ceilalţi copii îi pot tachina şi în acest fel le agravează starea de sănătate.

Dintre comportamentele care pot îngreuna integrarea copiilor cu autism în grădiniţă specialiștii amintesc dificultăţile de comunicare şi limbaj, lipsa interesului pentru a socializa, dificultăţile de contact vizual şi atenţie, comportamentele neadecvate, stereotipe, toleranţa scăzută la frustrare. La toate acestea, se pot adăuga dificultăţile de alimentaţie şi somn.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU