10 Iulie 2018
880 accesări
0 comentarii

Această specializare în medicina dentară, Endodonţia este extrem de importantă, întrucât aceasta se ocupă cu prevenirea, diagnosticul şi tratamentul de canal, absolut necesar atunci când pulpa dintelui, adică nervul se află în suferinţă. Aceasta poate apărea în urma unei carii profunde netratate la timp, a unei obturaţii (plombe) profunde, a unei fracturi, lovituri sau chiar a unei infecţii.

În concluzie, a declarat dr. Ioana Marcu, medic dentist, fără tratament endodontic se poate ajunge la pierderea dintelui. Altfel spus, Endodonţia este acea ramură a stomatologiei care are în vedere tratamentul canalelor radiculare şi anume, devitalizarea (scosul nervului), obturaţia de canal (umplerea canalelor) şi tratamentul infecţiilor provocate de cariile netratate la timp.

„Tratamentul endodontic se impune atunci când pulpa dentară, ţesutul moale din interiorul unui dinte se inflamează sau se infectează. Desigur, inflamaţia pulpei poate avea o mulţime de cauze, respectiv apariţia cariilor, a obturaţilor coronare voluminoase, fără protecţie pulpară, boala parodontală, trauma ocluzală, abrazia dentară şi chiar traumatisme directe”, a explicat specialistul.

Semnele şi simptomele care ne dau de gândit că ceva nu este în regulă sunt variate, dar cea care primează este durerea provocată de mâncarea sau băutura rece şi mai puţin caldă, dar mai ales dulcele ne face rău. Alte semne includ sensibilitatea la atingere şi masticaţie, modificarea de culoare a dintelui, sensibilitatea gingiei aferente dintelui interesat şi chiar formarea unui abces dentar.

Din păcate, nu toţi dinţii afectaţi prezintă simptome, ceea ce poate duce la o degradare neobservată a pulpei.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU