26 Noiembrie 2025
27 accesări
0 comentarii

Pofta de zahăr poate fi generată și de carențele nutriționale. Din acest motiv, dacă mănânci non-stop dulciuri, ar trebui să îți corectezi un pic dieta. Deficitul de crom, de exemplu, este adesea o cauză care aduce pofta de zahăr, dar și stările de oboseală sau chiar depresia.

Deși este o poftă de dulce satisfăcută pentru moment, problema tot rămâne și va fi vizibilă, în special pe cântar. Astfel, dacă vrem să scăpăm de pofta de zahăr pentru totdeauna, trebuie să luăm măsuri în ceea ce privește carențele nutriționale.

Lipsa de crom. Cromul este esențial în secreția de insulină și reglarea nivelului de zahăr din sânge. Dacă nu mâncăm suficiente alimente bogate în acest mineral, riscăm să ne confruntăm cu rezistența la insulină. Rezistența la insulină generează pofta de zahăr.

Deficitul de magneziu. Magneziul este un mineral cu numeroase funcții importante în organism. Magneziul asigură buna funcționare a sistemului nervos și muscular, reglează nivelul glicemiei și joacă un rol important în ceea ce privește starea de bine și un somn odihnitor. Dacă ducem lipsă de magneziu, vom avea o poftă necontrolată de a mânca ceva dulce. Această poftă apare în urma stărilor de nervozitate și neliniște, care se cer calmate cu zahăr.

Carența de vitamina B6. Și vitamina B6 este importantă pentru sistemul nervos. Contribuie la producerea serotoninei, melatoninei, adrenalinei, dopaminei, foarte importante pentru echilibrul emoțional. Lipsa de vitamina B6 poate determina depresia și nivelul scăzut de energie. Astfel se va declanșa pofta de zahăr, ca un sistem de compensare a stării emoționale fragile.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea ANDRONACHE