
De cele mai multe ori, învinețirea ochiului are loc ca urmare a spargerii capilarelor sensibile din zona oculară, care invadează spațiul de sub ochi, unde pielea este foarte subțire. Acest lucru poate avea loc din cauza unei lovituri puternice la nivelul nasului sau capului, dar ar putea fi, în același timp, și un simptom al unor boli de sânge ori o reacție adversă survenită în urma unei intervenții chirurgicale.
În cazurile ușoare, când învinețirea are loc din cauza unei lovituri, ochiul vânăt capătă în primele 3-4 zile culoarea verde și galben, semn că sângele este din nou absorbit în țesuturi, urmând ca în termen de maximum două săptămâni culoarea din jurul ochilor să revină la normal.
În alte situații, precizează doc.ro, învinețirea ochiului survine în urma unor intervenții chirurgicale de corectare a nasului sau de ridicare a feței, dar și de această dată recuperarea nu durează mai mult de două săptămâni. Dacă învinețirea apare din senin, fără o cauză precisă, adresați-vă de urgență medicului. Totodată, ochiul vânăt poate fi asociat cu: febra Dengue, contuzie la nivelul feței sau capului (traumatism provocat prin lovire cu un obiect dur, care constă în strivirea țesuturilor profunde, fără ruperea tegumentului). La acestea se adaugă hemofilia de tip A și maladia Von Willebrand, o afecțiune hemoragică transmisă ereditar.