23 Iunie 2020
772 accesări
0 comentarii

Sursa Crossroads

Sursa Crossroads

Dacă nu există nicio problemă, inima bate regulat, dar dacă ceva este în neregulă cu ea, atunci bătăile sunt neregulate, iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit. În mod normal, fiecare bătaie apare după acelaşi interval de timp şi are aceeaşi intensitate. Practic, sângele se pompează în întreg organismul, tensiunea arterială este constantă şi omul se simte bine.

În momentul în care inima bate prea lent are loc scăderea fluxului sanguin, ceea ce poate duce la ameţeli, pierderea stării de conştienţă, sau, mai rău, deces. Acesta este motivul pentru care trebuie să avem o grijă mai mare de inima noastră, pentru a preveni deteriorarea stării de sănătate. De fapt, atunci când inima nu funcţionează corespunzător, înseamnă că suferiţi de aritmie, adică o tulburare a activităţii inimii care îi influenţează ritmul şi frecvenţa bătăilor.

Potrivit dr. Elena Cercel, aritmiile fiziologice sunt cele care nu prezintă grad de risc, fiind înregistrate ca o reacţie normală a organismului la eforturi fizice intense şi care se caracterizează printr-un ritm cardiac mai accelerat. Aritmiile patologice (ectopice) sunt, însă, mult mai periculoase pentru organism, ducând până la pierderea conştienţei şi chiar infarctul miocardic, dacă nu sunt diagnosticate şi tratate la timp.

Cum se produc aritmiile? Medicul a precizat că procesul prin care apar aritmiile poate fi destul de greu de înţeles, de aceea trebuie explicat, mai întâi, cum funcţionează, de fapt, inima. Înainte de toate, trebuie să ştiţi că inima este un organ împărţit în patru camere: două atrii în partea sa superioară şi două ventricule în partea inferioară. În atriul drept se află o formaţiune de celule numită nod sinusal sau sinoatrial. Aceste celule se contractă cu o frecvenţă de 60-100 bătăi pe minut. Atunci când inima bate regulat, unda electrică care rezultă după fiecare contracţie de la nivelul nodului sinusal se transmite către atrii, apoi către ventriculi, trecând prin trei componente principale ale inimii: nodul atrioventricular, fascicolul lui Hiss şi reţeaua Purkinje.

Boala apare, în special, la persoanele în vârstă

Ca urmare, ventriculii se contractă, şi ei, iar imediat după aceea emană o undă de relaxare care porneşte de la cord şi ajunge la atrii. Acest traseu este neîntrerupt dacă inima este sănătoasă, dar situaţia se schimbă dacă apar aritmiile. În acele clipe, parcursul descris anterior este deviat, intervin întreruperile, ceea ce înseamnă că nodul sinoatrial descarcă impulsul electric mai repede sau mai încet decât în mod normal, ori contracţia şi relaxarea se realizează neregulat.

„Situaţia mai este întâlnită şi atunci când anumite zone ale inimii încep să se contracte spontan. De regulă, aceste aritmii apar fără o legătură cu alte afecţiuni, dar nu trebuie exclus nici faptul că există câţiva factori de risc care favorizează instalarea diagnosticului. Dintre aceştia amintim, în primul rând, vârsta. Aritmia apare, îndeosebi, la persoanele în vârstă, mai ales în rândul bărbaţilor, dar şi în cazul celor care obişnuiesc să consume prea mult alcool ori beau prea multă cafea. Desigur, nu trebuie trecute cu vederea nici infecţiile sistemului respirator, cum sunt pneumoniile sau insuficienţa cardiacă, hipertensiunea arterială ori alte afecţiuni metabolice (hipertiroidismul, diabetul zaharat), dar şi bolile cardiace congenitale, toate acestea putând conduce spre aritmie”, a explicat medicul.

Mai grav este că foarte multe persoane suferă de aritmii, dar nu ştiu acest lucru. Aşa că, pentru a identifica eventualele neregularităţi în ritmul cardiac, folosiţi un tensiometru şi încercaţi să mergeţi la medic măcar o dată pe an, pentru a menţine inima sănătoasă, prevenind îmbolnăvirea ei.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU