09 Aprilie 2021
401 accesări
0 comentarii

La ora actuală, depresia la persoanele trecute de vârsta de 65 de ani depăşeşte procentul de 20%, spun statisticile, aceasta fiind una dintre cele mai importante şi frecvente afecţiuni ale populaţiei vârstnice.

Altfel spus, afecţiunile somatice cronice sunt des întâlnite în rândul populaţiei. Potrivit dr. Monica Roşu, cele mai frecvente sunt hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, diabetul, accidentele vasculare, afecţiuni pentru care pacienţii vârstnici se adresează medicului.

„Din păcate, toate acestea, creează dizabilităţi, iar scăderea capacităţii de funcţionare obişnuită, poate fi factorul declanşator al unei depresii la vârstnici. Problema este că, la vârsta a treia, de foarte multe ori, depresia rămâne nediagnosticată. Cu toate că oamenii sunt obişnuiţi ca la vârstnici organismul să reacţioneze mai lent în faţa agresiunii factorilor patologici, depresia nu este o stare normală a procesului de îmbătrânire. Astfel, persoanele mai puţin active, pe care familia le protejează în exces, neimplicându-le în diferite activităţi, singurătatea, plecarea copiilor de acasă sau dimpotrivă, vârstnicii suprasolicitaţi, toate, cumulate sunt factori predispozanţi ai depresiei geriatrice”, a explicat medicul.

Totuşi, spre deosebire de depresia debutată la alte vârste, aceasta se caracterizează printr-o lipsă accentuată de chef de viaţă, lipsă de interes, de interacţiune socială, lipsă de preocupare pentru tot ceea ce reprezintă sfera de interes anterioară bolii. Înainte de toate, însă, oboseala fizică şi psihică reprezintă un simptom predominant, unii dintre pacienţi petrecându-şi aproape toată ziua în pat.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU