Sursa foto Verywell Health

Sursa foto Verywell Health
19 Octombrie 2020
610 accesări
0 comentarii

În cazul în care vă gândeaţi că dereglările de menstruaţie nu pot ascunde decât probleme banale, vă înşelaţi! În unele situaţii, acestea pot prevesti chiar boli grave, de la anemie şi probleme hormonale până la fibroame uterine şi tumori ovariene. De exemplu, lipsa menstruaţiei poate semnala boli care pot fi controlate cu medicamente, cum ar fi cele ovariene, dar există şi afecţiuni care necesită mai mult de atât. În acelaşi timp, şi stresul poate cauza lipsa menstruaţiei, iar în acest caz este nevoie de consult la psiholog, este de părere dr. Eugen Tănase. Totodată, menstruaţia abundentă este şi ea o dereglare şi poate semnala boli serioase.

Astfel, aceasta poate indica prezenţa unor fibroame, tumori ovariene, aşa că nicio menstruaţie în exces nu trebuie lăsată neinvestigată. Femeile care au astfel de probleme trebuie să-şi facă o ecografie şi dacă este nevoie un chiuretaj biopsic, un procedeu prin care se recoltează din cavitatea uterină un fragment de endometru care este supus unui examen anatomopatologic pentru a se vedea dacă tumora este benignă sau malignă.

Medicul a precizat că un ciclu menstrual abundent mai poate apărea şi în perioada de lăuzie. Cu toate acestea, medicii atrag atenţia că un ciclu prea abundent conduce la anemie din cauza faptului că organismul pierde o cantitate mare de sânge pe care nu poate să o recupereze printr-o alimentaţie obişnuită. În acest caz este nevoie de alimente cu un aport mai mare de fier şi de suplimente. „Uneori, sângerările între menstruaţii nu ascund patologii grave, acestea putând fi normale deoarece în timpul ovulaţiei sângerarea este inofensivă”, a subliniat medicul. Cu toate acestea, sângerarea între menstruaţii poate apărea şi ca urmare a administrării de pastile anticoncepţionale. În schimb, la femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani, sângerările care se repetă mai multe luni pot ascunde cancer de endometru.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU