07 August 2025
59 accesări
0 comentarii

Deshidratarea apare în momentul în care organismul pierde mai multe lichide decât primește. La copii, acest dezechilibru se poate instala rapid și poate deveni periculos dacă nu este recunoscut și tratat la timp. Din fericire, este o problemă care poate fi prevenită și gestionată eficient, dacă părinții știu să recunoască semnele încă din fazele incipiente.

În general, copiii, în special sugarii și cei de vârstă mică, sunt mai predispuși la deshidratare decât adulții, deoarece au o rezervă mai mică de apă în organism. Ei pierd rapid lichide prin febră, vărsături, diaree sau transpirație abundentă, iar în multe cazuri nu reușesc să comunice că le este sete sau că se simt rău. Cele mai frecvente cauze ale deshidratării la copii sunt gastroenteritele sau enterocolitele (care se manifestă prin vărsături și diaree), episoadele febrile din timpul bolilor acute, expunerea la temperaturi ridicate, refuzul de a consuma lichide din cauza durerilor sau lipsei de apetit, dar și afecțiunile respiratorii care cresc frecvența respirației și, implicit, pierderile de apă.

Potrivit dr. Oana-Diana Cicină, este important ca părinții să fie atenți la semnele care pot indica o deshidratare în curs. Printre acestea se numără gura uscată, buzele crăpate, aspectul „scufundat” al ochilor, reducerea cantității de urină (mai puține scutece ude sau perioade lungi între urinări), apatia, somnolența, iritabilitatea, plânsul fără lacrimi sau adâncirea fontanelei (zona moale de la capul sugarilor).

La domiciliu, primul pas este rehidratarea orală. Se recomandă administrarea frecventă a lichidelor, în cantități mici - apă plată, soluții de rehidratare orală disponibile în farmacii, supe ușoare sau ceaiuri. Trebuie evitate băuturile carbogazoase și sucurile dulci, care pot agrava simptomele. „Dacă cel mic nu varsă, alimentația poate continua cu alimente ușoare, cum ar fi banane, orez, morcov fiert sau pâine prăjită. Este importantă monitorizarea atentă a copilului, urmărind frecvența urinării și starea generală, de la o oră la alta. Nu se recomandă administrarea medicamentelor împotriva vărsăturilor sau diareei fără avizul medicului”, a explicat medicul.

Consultația medicală devine urgentă în cazul în care copilul are vărsături sau diaree persistente, refuză complet lichidele sau alimentele, prezintă semne evidente de deshidratare (ochi adânciți, absența urinării, apatie sau somnolență accentuată), sau are febră mare care nu răspunde la tratament corect administrat.

Foarte important este ca cei mici să fie încurajați să bea apă des, în special pe timpul verii sau în timpul episoadelor de boală. În aceste perioade, părinții trebuie să fie vigilenți în ceea ce privește aportul de lichide și apariția semnelor timpurii de deshidratare. În zilele călduroase sau în vacanțe, este esențial să aveţi întotdeauna la îndemână o sticlă cu apă și să evitaţi expunerea prelungită la soare. De asemenea, o igienă corespunzătoare a mâinilor și alimentelor este esențială pentru prevenirea infecțiilor digestive care pot duce la deshidratare.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU