26 Aprilie 2024
510 accesări
104 comentarii

Ataxia este un termen care descrie lipsa controlului mușchilor sau lipsa coordonării mișcărilor voluntare, precum mersul sau ridicarea unor obiecte. Experții atrag atenția că ataxia poate fi un semn al unei condiții sau afecțiuni nedepistate încă, iar aceasta afectează diverse mișcări, cauzând dificultăți de vorbire, la nivelul mișcărilor ochilor și dificultate la înghițire. În unele cazuri, boala este persistentă, iar afecțiunea rezultă din deteriorarea unei părți a creierului care controlează coordonarea mușchilor (cerebelul).

Mulți factori pot cauza instalarea ataxiei, printre care: consumul abuziv de alcool, anumite medicamente, accidentul vascular cerebral, o tumoră, paralizie cerebrală, degenerarea creierului și scleroza multiplă. Totodată, poate apărea din cauza anomaliilor în diferite zone ale sistemului nervos, inclusiv creierul, măduva spinării, nervii și rădăcinile nervoase. Printre cauze se numără: leziunile focale - care pot să apară din cauza tumorilor, accidentului vascular cerebral, sclerozei multiple sau inflamației; metabolice - care pot să apară din cauza unor substanțe precum alcoolul, medicamentele antidepresive și medicamentele antiepileptice etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

67 comentarii

18 iulie 2025
ConnieRam
Zuvurt jfghdd

More articles like this would frame the blogosphere richer. <a href="https://gnolvade.com/es/comprar-cenforce-online/">cenforce 100 comentarios</a>

18 iulie 2025
16018
Yksdmw ytksoz

This is the compassionate of scribble literary works I positively appreciate. https://buyfastonl.com/gabapentin.html

16 iulie 2025
ztfyc
Wtxxpo frdoqy

goodrx sildenafil 100 - https://strongvpls.com/ buy legal viagra

15 iulie 2025
ConnieRam
Bfngrb nvmrad

order zantac generic - https://aranitidine.com/# zantac 150mg oral

14 iulie 2025
mmnxh
Pseyeu ebbryc

tadalafil with latairis - https://strongtadafl.com/# where to get free samples of cialis

12 iulie 2025
zn282
Dyefly wmmcsn

cialis experience reddit - <a href="https://ciltadgn.com/">Cialis Online Access – Trusted Solutions for Men's | Tadal Access</a> cialis headache

11 iulie 2025
7e43h
Gvtsse tntiwt

cenforce 50mg sale - <a href="https://cenforcers.com/">cenforce rs</a> purchase cenforce pills

11 iulie 2025
foc2t
Nshitf ayjnep

order escitalopram 10mg without prescription - https://escitapro.com/# purchase escitalopram online cheap

9 iulie 2025
g0wzp
Alhqqj ejhrpt

order diflucan 100mg online cheap - https://gpdifluca.com/# order diflucan 100mg for sale

4 iulie 2025
evd6f
Gvirqy loyrdj

buy ed pills paypal - <a href="https://fastedtotake.com/">where can i buy ed pills</a> buy ed pills gb

12345...7
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU