Deseori, la scurt timp după naşterea unui copil, medicii îl diagnostichează cu displazie de şold. Această boală se caracterizează prin dezvoltarea anormală a elementelor acestei articulaţii, fiindu-i caracteristică instabilitatea şoldului.
Potrivit dr. Monica Cristescu, medic primar pediatru la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, capul femurului (osul coapsei) nu se fixează în siguranţă la nivelul cavităţii osului iliac. În mod normal, această cavitate trebuie să fie ca o cupă adâncă. În şoldul displazic, cavitatea este aproape plată, ca „o farfurie”, ceea ce-i permite capului femurului să alunece parţial sau total în afara cavităţii.
„În şoldul displazic, capul femural se găseşte în articulaţie. În luxaţia constituită, capul femural iese din articulaţia coxo-femurală (articulaţia şoldului), aceasta putând fi prezentă la naştere (adevărata luxaţie congenitală de şold sau luxaţia teratologică) sau poate să apară ca urmare a evoluţiei unei displazii de dezvoltare a şoldului netratată sau incorect tratată. Displazia luxantă poate afecta unul sau ambele şolduri, mai frecvent şoldul stâng. Incidenţa malformaţiei luxante a şoldului, în România, este de un caz la o mie de nou-născuţi. Factorii de risc pentru apariţia displaziei de dezvoltare a şoldului sunt sexul feminin al nou-născutului (risc de şase ori mai mare comparativ cu sexul masculin), lichidul amniotic în cantitate mică, uter mai puţin plastic), gemelaritatea,
greutatea mare la naştere, antecedente familiale de luxaţie congenitală de şold”, a explicat ginecologul.
De asemenea, a precizat medicul, trebuie luată în calcul şi
vârsta mamei, dacă ea are sau nu mai mult de 35 ani, dar şi unele deformaţii ale picioarelor, genunchilor şi ale membrelor inferioare, torticolisul la nou-născut, toate acestea putându-se asocia cu displazia de dezvoltare a şoldului.
Diagnosticul se stabileşte în urma ecografiei
Referitor la diagnostic, acesta se stabileşte prin ecografia de şold, care permite evaluarea corectă a structurilor anatomice ale articulaţiei şoldului, inclusiv elementele cartilaginoase, ce nu pot fi vizualizate cu raze X (radiografie) la vârstă mică (0-3 luni). Părinţii trebuie să ştie că aceasta este o metoda neinvazivă, neiradiantă (spre deosebire de radiografie) şi nu necesită sedarea copilului. Aşa că, dragi părinţi, staţi liniştiţi, că cei mici nu vor simţi niciun fel de durere în timpul procedurii.
Desigur, copiii cu displazie vor fi îndrumaţi către medicul de Chirurgie Ortopedică Pediatrică. Bineînţeles, prognosticul depinde de cât de timpuriu se pune diagnosticul şi se începe tratamentul. Dacă se începe tratamentul în faza de displazie luxantă, prognosticul este foarte bun. În schimb, pentru luxaţia diagnosticată şi tratată înainte de mers, prognosticul rămâne bun şi foarte bun.
„Când diagnosticul se pune după ce copilul a început să meargă, prognosticul rămâne variabil, fiind legat de vârsta la care se începe tratamentul, de felul acestuia, de complicaţiile care pot apărea.
Diagnosticul şi tratamentul precoce pentru displazia de şold constituie profilaxia luxaţiei de dezvoltare a şoldului. Ideal ar fi de efectuat ecografie de şold în primele patru săptămâni de viaţă, la toţi copiii”, a subliniat medicul.
