19 August 2025
35 accesări
0 comentarii

Sunt dr. Fildis Mrini, medic primar oftalmolog și recent am fost să consult câțiva pacienți într-un cămin de bătrâni. Un spațiu liniștit, cu miros de ceai, perne brodate și o lume care funcționează într-un ritm propriu, tăcut. Majoritatea celor consultați aveau cataractă. Nu e o constatare dramatică, ci una firească: cataracta este o etapă normală a îmbătrânirii ochiului, la fel cum sunt ridurile pentru piele sau părul alb pentru tâmple.

Dar provocarea reală nu a fost să pun diagnosticul. Ci să răspund la o întrebare mult mai grea, care nu apare în ghidurile clinice: Câtă vedere e cu adevărat necesară pentru cineva care trăiește într-o cameră de 3 metri pe 3?

Vederea utilă vs. vederea ideală

În mod obișnuit, oftalmologia urmărește să redea acuitatea maximă posibilă: 10/10. Vedere la distanță, vedere la aproape, corecție perfectă. Însă, în fața unui pacient imobilizat, cu mobilitate redusă și orizonturi fizice restrânse, întrebarea se schimbă.

Are sens să îți propui o vedere „pentru condus”, când pacientul nu va mai ieși niciodată în oraș? Are rost să insiști pentru un cristalin multifocal de ultimă generație, când tot ce își dorește pacientul este să vadă televizorul de pe perete?

Poți trăi cu cataracta, dacă știi ce înseamnă

Cataracta, în forma ei senilă, este o opacifiere progresivă a cristalinului, care afectează treptat calitatea vederii. Dar efectele ei pot fi înțelese și tolerate mai ușor dacă pacientul este informat și susținut.

Mulți dintre pacienții vârstnici aleg să nu se opereze. Nu din neglijență, ci dintr-o înțelepciune practică.

„Nu mai vreau să ies din curte.”
„Văd bine farfuria, televizorul și ceasul.”
„Nu mă mai interesează panourile de pe autostradă.”

Într-un mod paradoxal, renunțarea la idealul vizual poate fi un act de luciditate, nu de resemnare.

Întrebarea care ar trebui să ne ghideze:

Îi ofer pacientului vederea ideală, conform standardelor moderne?
Sau
Îi ofer vederea care îl ajută cel mai mult în viața lui concretă, limitată, dar demnă?
Doctorul util ascultă omul din fața lui și întreabă:

„Ce ai nevoie să vezi?”

Uneori, vederea perfectă în cifre nu înseamnă nimic pentru cineva care nu mai are unde s-o folosească. Alteori, o vedere medie, dar bine adaptată, poate însemna totul: autonomie, orientare, contact vizual cu cei dragi.

Concluzie

În oftalmologie – ca și în restul medicinei – nu tratăm doar ochi, ci oameni cu nevoi, contexte și lumi proprii. În fața unui pacient vârstnic, fragil și cu viață restrânsă la câțiva metri pătrați, poate că nu trebuie să-i promitem o vedere perfectă. Ci una suficientă pentru lumea lui. Și pentru demnitatea lui.

Pentru că, în cele din urmă, vindecarea adevărată nu stă în cât de clar vezi, ci în cât de bine ești înțeles.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii