30 Iulie 2018
787 accesări
0 comentarii

Endometrioza este una dintre afecţiunile cu care se confruntă foarte multe femei. Cu toate acestea, nici la ora actuală, medicina nu a reuşit să ofere o explicaţie completă şi logică pentru această boală.

Această endometrioză este o boală progresivă, care afectează 10-15% din femei în timpul anilor de reproducere şi a doua cea mai frecventă cauză a infertilităţii.

Ea constă în dezvoltarea endometrului, a mucoasei care tapetează pereţii interni ai uterului, în altă parte decât la locul potrivit, precum şi la nivelul ovarelor, a trompelor uterine, pe peretele abdominal intern, vezica urinară, intestin. Mai rar, se poate ajunge până la plămâni, măduva spinării şi chiar la creier.

„Endometrioza reprezintă prezenţa de ţesut endometrial în afara cavităţii uterine şi afectează, în principal, femeile în perioada reproductivă, această afecţiune fiind estrogen dependentă. Desigur, există teorii variate de apariţie a bolii, dar niciuna nu este sugestivă”, a declarat dr. Mihai Zisu, medic specialist Obstetrică-Ginecologie.

El a precizat că durerea în endometrioză este permanentă sau ciclică (ţesutul endometrial are aspect ciclic, provocând inflamaţii repetate lunar, care pot duce în timp la apariţia de aderenţe între diferite organe).

De asemenea, se poate asocia cu dureri în timpul contactului sexual (dispareunia), disurie, tenesme rectale (durere şi dificultate în timpul defecaţiei), dar şi oboseală cronică.

În ceea ce priveşte diagnosticul, acesta se dă abia după efectuarea unei laparoscopii exploratorii, o metodă de chirurgie minim invazivă, care oferă informaţii despre stadiul bolii. În acelaşi timp, aceasta este şi o metodă de efectuare a tratamentului chirurgical, fiind însoţită şi de examenul histopatologic.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU