12 Octombrie 2018
3492 accesări
0 comentarii

Vă dor sânii? Aceste dureri pot semnala numeroase boli, dar, în același timp, pot fi și normale, ca rezultat al unor schimbări hormonale ciclice în organismul femeilor. În primul rând, spun specialiștii, unul dintre principalele motive ale durerilor de sâni se referă la ciclul menstrual.

Studiile arată că șapte din zece femei se confruntă cel puțin o dată în viață cu dureri la nivelul sânilor, iar cea mai comună cauză este ciclul menstrual. Practic, înainte și în timpul menstruației, poate apărea o sensibilitate, o tensiune și o ușoară durere la nivelul ambilor sâni. Această senzație este cauzată de schimbările hormonale care se produc în organism în timpul ciclului menstrual și nu sunt un semnal de alarmă pentru nicio afecțiune.

O altă cauză sunt nodulii sau fibroadenoamele, care apar adesea la un singur sân. Acestea sunt chisturi necanceroase care sunt ușor de simțit la palpare, sunt rotunde și dure. Acestea sunt cauzate de dezechilibrul hormonal, iar dacă sunt foarte mari, pot fi operate. Totodată, multe femei acuză dureri de sâni în preajma instalării menopauzei, asta deși secreția hormonală s-a diminuat. Durerea dispare după suprimarea ciclului menstrual. În același timp, dacă mergeți frecvent la sala de sport, înseamnă că aveți organismul călit, dar și în această situație este posibil ca uneori să exagerați cu antrenamentele și acest lucru să vă cauzeze dureri la nivelul sânilor.

XXX

Totodată, o cauză a durerilor de sâni poate fi și efortul fizic făcut în casă. Așa că, dacă ați ridicat mobilier sau ați cărat sacoșe prea grele, atunci nu ar trebui să vă mire durerile de sâni. Din fericire, acestea vor dispărea rapid și nu sunt un motiv de îngrijorare. Nu uitați, însă, nici de lenjeria aleasă greșit, care poate avea și ea consecințe grave asupra sânilor. Astfel, dacă sutienul este prea strâns sau cupa este prea mică, atunci sânii sunt chinuiți și încep să doară.

De asemenea, sânii mari, grei, care nu sunt susținuti suficient, pot fi dureroși. Nu în ultimul rând, durerea mamară poate fi agravată de consumul de cafea, întrucât aceasta conține metilxantină, ce provoacă dilatarea vaselor de sânge și, totodată, durerea sânilor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU