
Pentru a fi feriţi de îmbolnăviri, medicii specialişti spun că este foarte important să menţineţi flora intestinală sănătoasă. Microbiota este reprezentată de microorganismele complexe care trăiesc în intestine. Acestea protejează tractul digestiv împotriva invaziei microbilor periculoşi şi joacă un rol important în antrenarea şi susţinerea funcţionalităţii corecte a sistemului imunitar.
„La copii, precum şi la adulţi, atunci când flora intestinală devine dezechilibrată, capacitatea sistemului imunitar de a lupta împotriva infecţiilor este modificată. Tratamentele cu antibiotice, dar şi lipsa în alimentaţie a aşa numitelor prebiotice şubrezesc flora microbiană optimă, denaturând-o. Cu cât mai puţine situaţii care necesită antibiotice, cu atât mai bine. Pentru a nu ajunge frecvent în astfel de situaţii, trebuie urmărite şi consumate acele alimente care menţin sănătatea florei bacteriene, precum cerealele integrale sau lactatele fermentate, verdeţurile, legumele, fructele şi apă din belşug”, a declarat dr. Horaţiu Albu, medic de familie.