08 Ianuarie 2021
820 accesări
0 comentarii

Specialiştii spun că forma limbii este foarte importantă pentru sănătate. O limbă normală nu este foarte groasă, nici prea subţire, este netedă şi nu prezintă crăpături. Un fapt bine cunoscut - fumatul este asociat cu un risc crescut de cancer oral, alături de alte boli precum cancerul de plămâni şi bolile de inimă. Deşi cercetările sunt abia la început, există experţi care asociază ţigările electronice cu un risc ridicat de cancer oral. Aşa că, dacă fumaţi şi aveţi o rană pe limbă care nu se vindecă în două săptămâni trebuie să mergeţi urgent la medic.

Potrivit csid.ro, cel mai important aspect în depistarea cancerului oral este recunoaşterea simptomelor în stadii incipiente. De aceea este important ca orice modificare de la nivel oro-facial să fie comunicată medicului în cel mai scurt timp. Primul semn care ar trebui să ridice suspiciune de boală, este mărirea exagerată în volum a ganglionilor. Frecvent, acest simptom de boală este însoţit de dificultate la înghiţire.

Simptomele cel mai des întâlnite în cancerele orale sunt: pete de culoare roşie intense, netede, pete albe sau pete mixte de culoare albă şi roşie, sângerare la nivelul cavităţii bucale, dificultate sau dureri la înghiţire, prezenţa unei leziuni sau inflamaţii localizate pe buză sau în gură care nu se vindecă, dureri ale dinţilor etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU