Legătura dintre mamă şi făt se face, încă de la începutul sarcinii, prin intermediul placentei. Astfel, timp de nouă luni, ea hrăneşte şi oxigenează bebeluşul, dar asigură în acelaşi timp şi funcţiile esenţiale celui mic.
Potrivit specialiştilor Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, o parte din această placentă este prinsă de mucoasa uterină a mamei, în timp ce cealaltă, pe care se prinde cordonul ombilical, care leagă placenta de făt, este învelită într-o membrană fină, numită amnios, sub care se află vasele placentare.
„Aceasta este o reţea vasculară extrem de densă, pentru că, în totalitate, are o lungime de 50 km de vase care produc un debit sanguin de 36 de litri pe oră. La ce serveşte? La început, placenta se comportă ca un organ endocrin, adică produce hormonul numit gonadotropină corionică (HGC), încă din a doua săptămână de sarcină. Acest hormon acţionează asupra ovarelor şi împiedică eliminarea mucoasei uterine, permiţând, astfel, păstrarea sarcinii. Şase săptămâni mai târziu, placenta este locul unei importante producţii hormonale, mai ales a progesteronului, care împiedică contracţiile muşchiului uterin şi, astfel, expulzarea fătului. Trebuie aşteptat 12 săptămâni de sarcină pentru ca placenta să aibă, însă, o structură definitivă. După aceea, aceasta se fixează în partea din mijloc sau în partea de sus a uterului”, au explicat medicii de la „Euromaterna”.
Aşadar, dragi mămici, trebuie să ştiţi că placenta deţine un rol extrem de important. În primul rând, toate funcţiile sale sunt esenţiale pentru buna dezvoltare a sarcinii şi pentru creşterea fătului. Mai mult decât atât, ea poate fi comparată chiar cu un scut.
Cadrele medicale spun că, în parte, embrionul este un corp străin pentru mamă, deoarece acesta a moştenit 50% din patrimoniul genetic al tatălui. Drept urmare, ar trebui ca acesta să fie expulzat. Aici intervine placenta. Ţinând piept anticorpilor şi celulelor puse în mişcare de către organismul mamei pentru a se apăra şi pentru a scăpa de embrion, placenta se transformă, apoi, într-un scut imunologic.
Totuşi, nu uitaţi că acest scut poate fi depăşit. El poate fi afectat de diferite medicamente cum ar fi antibioticele, analgezicele, tranchilizantele sau hipnoticele. Se pare că acestea reuşesc să treacă de bariera placentară, la fel cum se întâmplă şi în cazul anumitor germeni (listeria, sifilis), paraziţi (toxoplasmoza) sau viruşi (rubeola, varicela, citomegalovirusul), care pot contamina fătul. Totodată, alcoolul, tutunul şi drogurile pot trece şi ele această barieră.
XXX
Specialiştii au precizat că, în momentul în care organismul matern a acceptat definitiv embrionul, rolul placentei este acela de a permite schimburile ce trebuie să aibă loc între mamă şi făt.
„Placenta înlocuieşte astfel, un număr mare de organe fetale care nu-şi pot exercita încă funcţiile, din cauza lipsei de comunicare cu exteriorul: plămânii, intestinele şi rinichii. De exemplu: placenta «respiră» pentru făt, ai cărui plămâni sunt învăluiţi de lichidul pulmonar. Dincolo de bariera placentară, oxigenul trece din circulaţia maternă, către cea a fătului, în vreme ce dioxidul de carbon trece în sens invers. De asemenea, placenta «mănâncă» şi asimilează pentru făt, în locul tubului digestiv şi permite eliminarea toxinelor. Aceste transferuri transplacentare au loc de-a lungul dezvoltării placentei, dar sunt mai eficace la sfârşitul sarcinii.
Ulterior, spre finele primului trimestru de sarcină, embrionul se duce spre cavitatea amniotică, se îndepărtează de punctul său de ancorare, rămânând legat de placentă prin cordonul ombilical. Acest cordon este mai ales un canal în care se află vena ombilicală şi cele două artere ombilicale. Circulaţia sanguină maternă şi cea fetală nu comunică niciodată între ele: sunt separate de bariera placentară, care joacă rolul unui filtru”, au completat medicii de la „Euromaterna”.
