03 Decembrie 2020
476 accesări
0 comentarii

Gastrita este o afecţiune digestivă care presupune inflamaţia mucoasei stomacale, iar de cele mai multe ori este rezultatul unei infecţii bacteriene ce favorizează şi ulcerul gastroduodenal. Din păcate, de foarte multe ori, debutul bolii este asociat cu consumul excesiv de alcool sau cu administrarea anumitor tipuri de medicamente.

Gastrita apare atunci când aciditatea stomacului scapă de sub control, distruge mucoasa protectoare şi începe să atace pereţii stomacului, provocând senzaţia de arsură, de balonare, scăderea poftei de mâncare şi senzaţia de prea plin. Desigur, durerile şi toate aceste simptome se resimt mai intens pe stomacul gol sau în timpul meselor copioase. Problema este că, netratată la timp, gastrita se poate transforma în ulcer sau hemoragii abdominale. Medicii explică cinci greşeli zilnice care pot duce la apariţia gastritelor şi vă învaţă cum să vă protejaţi. Înainte de toate, stresul poate modifica impulsurile nervoase şi secreţiile hormonale, perturbând buna funcţionare a intestinului.

„Combinaţia dintre munca solicitantă, grijile familiale, datoriile sau alte surse de stres stimulează producţia de suc gastric în exces şi poate duce la apariţia gastritelor şi a ulcerului”, spune dr. Corina Zugravu. Apoi, trebuie luată în calcul alimentaţia haotică. Astfel, abuzurile alimentare, nerespectarea orelor de masă, flămânzirea prelungită, timp în care stomacul roade în gol, sunt factori care cresc aciditatea şi favorizează apariţia gastritei.

Respectaţi orele de masă!

„Respectaţi cele trei ore de mese plus două gustări, mestecaţi bine alimentele, nu vă aşezaţi la masă când sunteţi nervoşi, nu mâncaţi cu mai puţin de trei ore înainte de culcare şi nu faceţi sport imediat după masă. Evitaţi alimentele care irită stomacul şi cresc aciditatea: grăsimi, prăjeli, carne în cantităţi mari, alimentele de tip fast-food, dulciurile, sarea în exces, alimentele prea fierbinţi sau prea reci şi condimentate, ceapa şi usturoiul, băuturile carbogazoase”, este recomandarea medicului.

Tocmai de aceea, este indicat să mâncaţi carne slabă de viţel, pasăre, peşte slab, lapte, brânză proaspătă de vaci, ouă fierte moi, făinoase - griş, paste, pâine veche de o zi, fructe dulci şi bine coapte şi să beţi ceaiuri de mentă, sunătoare, tei.

În acelaşi timp, evitaţi consumul de cafea (mai ales pe stomacul gol), ceai negru, alcool şi renunţaţi la fumat, întrucât aceste vicii irită tubul digestiv, cresc aciditatea şi îngreunează activitatea ficatului. De asemenea, abuzul de medicamente şi antibiotice pot leza mucoasa stomacului, mai ales dacă sunt administrate pe stomacul gol. De exemplu, unele gastrite sunt cauzate de bacteria Helicobacter pylori, care populează natural stomacul. Bacteria este extrem de nocivă şi poate provoca nu doar gastrite, ci şi ulcer şi, în timp, chiar cancer gastric. Celulele lezate se atrofiază şi mor, lăsând loc enzimelor digestive „să mănânce” ţesutul tubului digestiv. Ca urmare, este important să mâncaţi ce trebuie şi să respectaţi regulile de igienă, pentru că bacteria se poate transmite şi prin mâini murdare.

Primele semne ale gastritei sunt: senzaţia de arsură şi apăsare în capul pieptului, greaţă, vomă, balonare, indigestii frecvente. Diagnosticul clar se poate stabili, însă, în urma unui examen radiologic cu bariu sau în printr-o endoscopie, ce permite medicului să exploreze interiorul esofagului, stomacului şi a primei părţi a intestinului subţire (duodenul).

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU